>Mǎ laud – sesiune I

Standard

>

  Tocmai mi s-a confirmat şi ultima notǎ obţinutǎ în prima sesiune din viaţa mea de student. 

  Titlul este o autoironie, cǎci înafara faptului cǎ sunt mândra deţinǎtoare a unei palete colorate atotcuprinzǎtoare de note de trecere, nu prea am cu ce sǎ mǎ laud. În urma celor şase examene, notele sunt urmǎtoarele: un 5, un 6, un 7, un 8, un 9 şi…. şi…. un 10 ! Aşadar, am reuşit performanţa sǎ le adaug pe toate în palmaresul meu.

  Evident, sunt dezamǎgitǎ. În primul rând de mine cǎci nu am învǎţat sistematic şi mi s-au aglomerat toate în sesiune. Puteam sǎ mǎ scutesc de stres şi dacǎ reuşeam sǎ chiar citesc TOT ar fi fost grozav. In al doilea rând, sunt dezamǎgitǎ de sistemul de notare, dar nu mai insist pe tema asta. E frustrant ca unul care nu a învǎţat deloc şi care nu e capabil nici sǎ lege douǎ cuvinte ia o notǎ la fel de bunǎ precum unul care a învǎţat şi are habar. Însǎ, asta este (?).
  Dacǎ în privinţa sistemului de notare şi evaluare nu am nici o putere, asupra mea am! Şi parcǎǎǎǎ mǎ simt ambiţioasǎ azi, calitate care mi-a lipsit pe parcursul întregului semestru. 
  Ideea e cǎ notele mele se presupune cǎ sunt bune, ceea ce e trist. Cum sǎ fie bune ? Sǎ zicem cǎ un 7 acolo se acceptǎ, dar 5 şi 6 ? Ok, zic mersi cǎ am trecut respectivele examene, cǎci da, a fost jale generalǎ! Dar……. !
  Aveam intenţia sǎ pǎstrez ruşinea doar pentru mine, dar azi atitudinea mea se reflectǎ ca fiind una de ,,haz de necaz” şi profit. Le dau publicitǎţii, aşa, sǎ mǎ prindǎ jena şi sǎ mǎ pun pe treabǎ :))
Anunțuri

17 răspunsuri »

  1. >nu stiu ce sa zic dar tu ai chiar note bune:)), si felicitari ca esti integralista… Eu nu ma pot lauda cu notele obtinute fiindca nu sunt de lauda. Si da se intampla sa fie fraudate examenele dar sunt impacat cu faptul ca eu stiu de un 5-6 iar el poate nu stie in mod normal de 1,5 cu 1 din oficiu:)). Si ma mai impac cu gandul ca au fost foarte putini integralisti asa ca e o performanta. Pe semestrul doi sa speram la mai bin!

    Apreciază

  2. >Eu cred ca au importanta si materiile la care ai fost notata. Si da, ai dreptate, sistemul de notare e foarte prost.Daca tii la note mari, am impresia ca te poti duce la marire.Daca tot ne-ai spus notele, fa-ne draga un pustiu de bine si zi-ne si materiile aferente…..

    Apreciază

  3. >Pato, intr-adevar sunt putini care reusesc sa ramana integralisti, deci te felicit inca o data! Si evident ca ma impaca si pe mine gandul ca, in comparatie cu cel care a ales sa copieze/fradeze examenul, eu chiar am ramas cu ceva si chiar stiu despre ce e vorba. E o atitudine sanatoasa. Pe semestrul 2 vom fi mai inteligenti! 😀

    Apreciază

  4. >Dragos, intr-un fel inteleg si sistemul asta… suntem prea multi studenti si profesori sunt cam putini.. (ma refer ca unii nici macar asistenti nu au pe langa ei)Cat despre mariri, nu le vreau. Tin la note mari in masura in care imi reflecta cunostintele si competentele. Sunt dezamagita de mine, cum spuneam, caci nu m-am ocupat din timp.. si stiu ca as fi putut mai mult. Insa maririle nu m-ar mai satisface. Nu imi place sa trag matzu de coada. Oricum, am impresia ca profii au fost destul de indulgenti (am citit ce perle au fost la examenele redactionale) si parca nu are sens sa ma agit cand stiu ca nu am invatat cand trebuia. E o lectie, invat din ea, imi asum responsabilitatea etc. Poate e gresit, nu stiu. Asa… : 5 – Psihologie Experimentala si Analiza Datelor6 – Genetica comportamentului uman7 – Introducere in Psihologie (aici chiar ma laud! doar 30 de oameni din 400 au avut note in intervalul 7-10, dar daca as fi citit din timp era o nota mai mare!)8 – Introducere in Neurostiinte9 – Engleza10- Sociologie

    Apreciază

  5. >Proful nu are cum sa stie cu ce student are de a face, eu am avut cursuri de weekend, si nu a avut cum sa ne cunoasca.Am si colege care sunt proaste, din toate privintele, si se plang ca au un 9 si nu pot lua bursa.Ahhh, cata ipocrizie!! Daca sti ca meseria ta de baza e copiuta si ''plagiatul''taci naiba din gura cand toti stiu cum esti, de ce te mai plangi in gura mare?Eu am 10, 10,10,7 si 8.Si nu ma mai plang, asta e , m-am resemnat in 5 ani de facultate.Vorba mea…. totul este relativ

    Apreciază

  6. >Lasă, Colorbliss, știu cum e. 🙂 Nu-ți face griji, măcar, așa cum a zis Pato, le-ai trecut și ești integralistă. Data viitoare sigur va fi bine și la tine ! Și la mine, căci acum știu ce să nu fac sau, din contră, ce să fac. :DApropo, să știi că m-a întrebat ”designer-a” blog-ului ăsta cum să denumească niște seturi de cercei care urmează să apară în diferite culori … și ghici ce i-am zis :Phttp://mssdelilah.wordpress.com/2011/02/11/set-colorbliss-cristale-rosii/

    Apreciază

  7. >Prima sesiune din viata mea de studenta a fost cea mai reusita, memorabila chiar. De ce? Pentru ca am luat doar 9 si 10 si bursa, evident. Ca mai apoi m-am trezit si cu un 5 sau 6 sau cu o restanta doua..deja nu mai conteaza. Important e ca am terminat facultatea si ca acum, regret enorm ca nu am luat note mai mari. Asta ca sa fiu in nota articolului.

    Apreciază

  8. >nu notele conteaza … conteaza ce inveti (adica sinteza informatiilor acumulate) si diploma de la sfarsit (ca, in principiu, ea aduce un plus la viitorul venit). in plus, conteaza ce inveti in afara scolii/facultatii … din viata.

    Apreciază

  9. >@Coeur de pluieIpocriziile respective nu le suport. Adica pe langa faptul ca au copiat, nici nu sunt multumite cu nota obtinuta? E un fel de tupeu jegos… Mi-e scarba de astfel de oameni.. Profesorii evident ca nu au cum sa cunoasca fiecare student in parte.. Ai note bune, Coeur. Si din moment ce le-ai obtinut pe merit si prin propriile-ti puteri, e grozav!

    Apreciază

  10. >Nu-mi mai fac griji, Misce, caci asa cum ziceai, acum stim ce avem de facut pe viitor. Si uite asa mi-ai adus singurul zambet pe ziua de azi. Multumesc tare mult.. Esti plina de surprize, sa stii. Eu nu as fi facut corelatia la cat sunt de aeriana 🙂 >:D< Si pe deasupra, sunt chiar foarte frumos lucrati cerceii!! 🙂

    Apreciază

  11. >Nice, viata ta de student a inceput infloritor, deci. Cred ca a fost o reala performanta sa obtii notele respective, caci trecerea de la liceu la facultate e destul de radicala. Probabil pe parcurs au aparut alti factori perturbatori 😛 Nu stiu daca are rost sa regreti ca nu ai luat note mai mari.. Daca ti-a folosit la ceva facultatea si simti ca nu ai facut-o degeaba, inseamna ca e bine.. Cred..

    Apreciază

  12. >INTJ, in principiu nu conteaza notele. Dar mi-as fi dorit sa imi pastrez locul la buget. Probabil e singurul motiv pentru care m-as zbate mai mult, caci in ceea ce priveste nivelul cunostintelor nu imi fac complexe. Stiu unde ma situez si am siguranta ca ceea ce am asimilat pe parcursul semestrului si chiar in perioada sesiunii, ramane bine asimilat. Stiu ca am asteptari mari de la mine si nu am reusit sa ma ridic la nivelul lor. Data viitoare, probabil. Viata are un mod mai original de a te invata unele lucruri.. Da.. conteaza mai mult ce inveti din viata..

    Apreciază

  13. >sinceră să fiu- nici eu nu am note strălucite- 8 la toate modulele, nu știu, parcă e nota dracului…nici în plus dar nici in minus….rar când se schimbă ceva….eu nu cred că notele fac diferența ci cunoștințele, eu nu pun mare preț pe note…cunosc persoane care au note mari dar sunt proaste ca noaptea… și persoane care au note mai slabe în schimb posedă un intelect deosebit… 🙂

    Apreciază

  14. >@Nice, daa? credeam ca nu are prea multa relevanta. Inseamna ca e neaparat necesar sa ma pun pe treaba serioasa 🙂 Sweety, momentan mie 8 mi se pare o nota buna 🙂 Si intr-adevar, mereu exista discrepante intre cunostintele reale si notele obtinute, fie ca nota e mai mare decat nivelul cunostintelor, sau dimpotriva mai mica. Cat despre intelect, sunt foooarte multe persoane deosebite care nici macar nu au studii superioare si totusi exceleaza la acest capitol. Sistemul de invatamant e foarte inflexibil, rigid. Indiferent de cat de inteligenti ar fi, unii pur si simplu nu rezista intr-un astfel de mediu. Unul dintre cei mai inteligenti oameni pe care ii stiu personal, a repetat de 2 ori clasa a 11-a. Probabil nici nu ii mai arde de facultate… Notele nu reflecta inteligenta, asta e clar 🙂

    Apreciază

  15. >Felicitari ! Ai luat …de toate :)) Ma bucur ca ai trecut peste perioada asta cu bine. Si nu fi necajita de note, a fost prima sesiune, ai vazut cum este si acum sti cum sa procedezi pe viitor:).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s