>Liste

Standard

>

Cine spunea cǎ vechile obiceiuri mor greu ştia el ceva. Deşi mi-am zis anul trecut cǎ nu voi mai citi în paralel mai multe cǎrţi, azi am constatat cǎ am început 3 cǎrţi (şi da, una dintre ele e Cişmigiu et comp ). Tot azi am decis cǎ obiceiul meu e unul productiv şi nicidecum dǎunǎtor, cum mi s-a nǎzǎrit mie într-o zi.
Mi-am reactualizat lista viitoarelor lecturi, lista filmelor de vizionat şi încǎ alte listuţe mai mici (dar mai importante!). Aşa am conştientizat cǎ am destul de multe liste… Iar acest lucru e benefic pentru mine cel puţin. În timp am învǎţat sǎ îmi ţin sub control firea dezordonatǎ, chiar haoticǎ, iar principala metodǎ a fost alcǎtuirea listelor. Cred cǎ totul a început prin clasele V-VIII, când, frustratǎ fiind cǎ îmi aminteam mereu cu întârziere temele sau cǎ trebuia sǎ verific în fiecare caiet dacǎ avem teme, mi-am cumpǎrat un carneţel special în care îmi notam doar cerinţele temelor pentru orice materie.
Am descoperit cǎ astfel mintea mea devine mai ordonatǎ şi mai liniştitǎ. Are grijǎ hârtia de contabilitǎţi!!!  

19 responses »

  1. >nu-i nimic rau… dar spre bucuria mea n-am avut nicidata nevoie de liste sincer pare copilaros. Gen ma trimitea mama la cumparaturi si-mi facea lista adica de ce ? ca doar am o memorie antrenata, aruncam hartia in prima pubela pe care o intalneam, imi ziceam adica ce eu sunt mos?Sincer mi-as face o lista cu conturile pe care le detin si cu parolele, dar de friica de a nu ajunge pe maini gresite… trebuie sa imi atrenez memoria retinand vreo 20 de parole la vreo 5 user name-uri:)In mintea mea si in jurul meu imi creez ordinea de care am eu nevoie si pe care o inteleg eu nu altii.

    Apreciază

  2. >@Pato BasilHahah :)) Eu am deja lista cu parole si conturi! Mereu le inversam, nici macar username'ul nu il stiam uneori. Pai… sunt doua variante de liste.. pe hartie sau pe calculator🙂 Macar una dintre ele ar trebui sa iti ofere siguranta😛 Dar daca te descurci asa, nu ai de ce sa iti faci griji. Inseamna ca ai nu doar o memorie buna, ci si gestionezi bine ceea ce stochezi ca informatie din mediu. Acuma nah… sa tin minte 300 de carti mi-e greu, poate le-as retine.. Insa nu vad de ce sa imi incarc memoria cu asta🙂 Le trec pe lista si fac spatiu pentru alte lucruri😀

    Apreciază

  3. >@Doxatul DexLa vreo 2-3 carti m-am vazut nevoita sa fac si eu asta. Una dintre ele a fost sigur ,,Un veac de singuratate". Dar acolo era deja arbore genealogic, am ales o foaie prea mica pentru cati erau ei :)) Acum ca ai zis, eu nu retin numele personajelor secundare.. uneori nici al celui principal, ma concentrez pe alte aspecte.. Da, da, tot respectul pentru binefacatorul zapacitilor.

    Apreciază

  4. >Vai, Colorbliss, de-ai știi nu câte liste am … dar câte FOI scrise și agenduțe și prostii, numai ca să nu uit chestii.😀 E bine, i can live with it. :))Ai schimbat tema, îmi place foarte mult ! Dacă e ceva ce invidiez de-a dreptul la blogspot este faptul că are niște teme superbe și mult mai ”personalizabile” decât pe wordpress …😀

    Apreciază

  5. >Eu sunt foarte imprastiata, de aceea ma bazez mai degraba pe memorie decat pe liste pe care risc sa le ratacesc sau chiar sa le pierd. Off-topicFrumoasa noua tema, o am si eu instalata la sabloanele mele, am o intrebare, daca din primavara voi pune pe blog vechea ta tema, putin modificata, te vei supara? Oricum nu o tin mult, stii cum sunt eu, le schimb zilnic. :))

    Apreciază

  6. >In cazul in care fac o lista, o fac strict imaginar, adica ma gandesc ce am de facut pt urmatoarea perioada si gata.Nu imi trebuie nici o lista, stiu exact ce trebuie sa imi cumpar, stiu ce trebuie sa citesc, cati bani trebuie sa cheltui cati sa mai raman, si tot asa.Ma batea gandul sa imi fac o lista cu ce carti am citit, dar nu cred ca e cazul, le tin minte si asa.Secretul meu e ca tin minte strict ce ma intereseaza si ce e legat de mine sau de persoanle importante, retul le dau delete dinainte de a le auzi.Asta poate, si datorita faptului ca sunt extrem de ordonata pana si in ganduri :))

    Apreciază

  7. >@MiscellaneousAi grija caci foile sunt periculoase, se fac pierdute :)) Eu, pentru a ma asigura ca nu le pierd, le-am lipit in locuri strategice prin camera (si relativ bine ascunse). Ce tine de carti, in biblioteca, de exemplu :)) Ma bucur ca nu sunt singura cu listele, foile, agendele dupa mine. A, da. Aveam si o agenda, dar nu o puteam lua cu mine mereu din cauza dimensiunilor, tot la carnetel m-am intors :DMa bucur ca iti place tema, nu e chiar ce vroiam sa gasesc… Dar avand in vedere ca nevoia de schimbare m-a cuprins la miez de noapte.., putea sa iasa foarte rau :)) Am vrut sa imi fac blog pe wordpress la un moment dat, insa vazand ca nu pot personaliza cum vreau eu.. am renuntat. Parti bune si parti mai putin bune in orice🙂

    Apreciază

  8. >Nice, esti o norocoasa daca te poti baza pe memorie!!😀 Memoria mea ma ajuta in alt tip de ,,amintiri", insa cand sunt prea multe elemente simt o oarecare presiune. Si atunci recurg la liste🙂 Cat despre tema, cred ca de la tine mi se trage schimbarea asta. Altfel nu imi explic :)) Evident ca poti utiliza vechea tema, nu e ca si cum am drept de autor pe ea😀 Adevarul e ca am pastrat-o atat de mult timp (si probabil voi reveni la un moment dat la ea, caci mi-e draga) incat va fi o experienta super-interesanta sa o vad la altcineva :D:D:D:D Deci abia astept!🙂

    Apreciază

  9. >@Coeur de PluieDaa, la tine parca se si observa ca esti ordonata atat in ganduri cat si practic. Sa stii ca in viziunea mea e o adevarata realizare faptul ca unii se descurca asa, fara ,,ajutor" suplimentar. Nu spun ca nu tin minte, daca m-as stradui sigur as retine, dar simt o presiune imensa, stres, imi stau mereu pe creier. Cred ca acolo e secretul,da :)) Dai ,,delete" la ce nu te intereseaza :)) Eu mai mereu ma surprind ramificand tot felu' de nimicuri…

    Apreciază

  10. >Coeur, speram la un drop de inocenta din partea lui :)) Speranta chiar moare ultima! :)) p.s M-ai ajutat cu indicii, nah :)) Nu stiu daca esti ,,enervant" de ordonata, sper ca nu😀 Oricum, nu stiu cum esti in viata de zi cu zi, insa din modul in care scrie un om si din ceea ce scrie, tindem sa ne formam o opinie despre el, mai mult sau mai putin valida, inconstient chiar🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s