>Cetǎţuia mea de vis…

>

    Mereu mi-a fost drag oraşul meu. Îmi plac strǎzile şi aleile, clǎdirile, numeroasele parcuri, diversele statui. Mi-am propus sǎ aflu mai multe despre propriul oraş, despre istoria şi semnificaţia acestor locuri, unele mai speciale pentru mine, altele încǎ necunoscute. Aşadar, în fiecare lunǎ voi alege un loc, o stradǎ, o clǎdire, un monument ce va dispune de atenţia mea.

   Uneori, simţi cum gǎlǎgia oraşului ţi-a ajuns, cum aglomeraţia de pe strǎzi te sufocǎ şi esti prins în traficul interminabil de suflete agitate. Vrei atunci sǎ evadezi, sǎ te simţi liber şi puternic, sǎ fii tu cel care dominǎ oraşul şi nu invers. Vrei linişte. Indreptându-ti privirea spre nord, e acolo. Semeaţǎ şi sǎlbaticǎ. Cetǎţuia.  

   Aproape de centrul oraşului, lângǎ Someş, se înalţǎ un deal care, în timp, s-a contopit cu vechea cetate.

   Cetǎţuia este o fortificaţie construitǎ între anii 1715-1735, în perioada habsburgicǎ, care adǎpostea în incinta ei diferite clǎdiri administrative, o garnizoanǎ şi un depozit de armament. Scopul fortificaţiei era de asigura controlul asupra oraşului, odatǎ cu stǎpânirea austriacǎ asupra Transilvaniei. In perioada revolutiei de la 1848, Cetǎţuia a fost folositǎ şi ca închisoare (aici a fost întemniţat/executat S.L.Roth, unul dintre eroii revoluţiei).

   În vârful dealului, a fost construit hotelul Belvedere – un nume perfect, cǎci panorama oraşului, de aici, de sus, este într-adevǎr frumoasǎ. În 1995, când eram eu micuţǎ şi nu ştiam de existenţa acestui loc, a fost amplasatǎ şi imensa cruce de fier, de care mǎ leagǎ o amintire dureroasǎ, dar extrem de amuzantǎ. Crucea iniţialǎ, distrusǎ de comunişti prin anii ’50, amintea de cei întemniţaţi aici.

   Pentru mine, locul este o combinaţie perfectǎ de naturǎ şi istorie, cǎci zidurile, construite din pietre mari, îmi oferǎ o senzaţie… medievalǎ. 

Vedere panoramica Cluj-Napoca, de pe Cetatuia

    

***

In oraş ninge superb de câteva zile, e acea iarnǎ dupǎ care am tânjit de mult timp. O iarnǎ cu zǎpadǎ pufoasǎ, înaltǎ, cu ninsori frecvente, cu fulgi mari şi calmi sau mici şi energici. Nu cred cǎ m-am simţit vreodatǎ mai bine pe Cetǎţuie, sau în oraş, decât azi. O linişte de vis. Acolo, pe Cetǎţuie, m-am simţit asemeni unui copil într-o lume de basm. Totul alb şi magic, copaci decoraţi cu cel mai imaculat ornament: zǎpada, iar oraşul pǎrea scufundat într-un somn paşnic. Nici nu am cuvinte sǎ explic o asemenea senzaţie de linişte şi pace, combinate în mod surprinzǎtor cu entuziasmul. Pânǎ şi oamenii, acei care au ales sǎ îşi petreacǎ dupǎ-masa într-un basm, vorbeau în şoaptǎ sau tǎceau, parcǎ stingheriţi de aceastǎ frumuseţe izbitoare. Vreau sǎ impart bucuria! Am aflat azi cǎ nu mai am aparat foto (mama nu vroia sǎ îmi strice sǎrbǎtorile aşa ca nu mi-a zis nimic pânǎ acum), însǎ nici nu mai conteazǎ… Fotografiile sunt fǎcute cu telefonul, am încercat sǎ fur puţin din visul Cetǎţuii, sǎ pǎstrez în timp aceastǎ tǎrâm fabulos pe care am pus piciorul şi l-am escaladat azi, 22 ianuarie 2011. Nu am reuşit, nici pe departe… Dar nu voi uita..