>Filme: creaturici, istorie şi viaţǎ

>

Am vizionat trei filme în ultima sǎptǎmânǎ. Se pare cǎ mi-a mai trecut febra filmelor şi a serialelor şi nici mǎcar Sailor Moon nu prea mai vizionez acum.

Le înşir într-o ordine strict preferenţialǎ, specificând câteva aspecte care m-au impresionat pozitiv/negativ şi câteva gânduri declanşate de vizionarea filmelor.

1. Despicable me – poate nu cel mai impresionant, interesant, comic sau profund film, dar cu siguranţǎ cel mai îndrǎgit. Mi-a plǎcut de la început pânǎ la sfârşit. Nu gǎsesc cuvântul potrivit pentru a exprima starea de bine pe care am avut-o urmǎrindu-l. E un film drǎgǎlaş!!! Micile creaturi galbene mi-au trezit cele mai simpatice atitudini. Cum au reuşit sǎ îi facǎ atât de drǎgǎlaşi? Armata de creaturici şi fetiţa micuţǎ sunt deliciul filmului. Observaţie : E interesant cum ceea ce pânǎ ieri reprezenta scopul suprem în viaţǎ, devine nesemnificativ când descoperim un alt scop. Cât de siguri putem fi cǎ ceea ce ne dorim de la viaţǎ cu ardoare este într-adevǎr ceea ce ne dorim? Un mic clişeu al vieţii : Gru a conştientizat cu adevǎrat cǎ îşi doreşte altceva doar în momentul în care şi-a atins vechiul scop.

2. Agora – am o slǎbiciune pentru filmele inspirate din istorie (Antichitate, Evul Mediu sau timpuri legendare/mitice), aşadar Agora a avut din start o bulinuţǎ albǎ. Nu au explorat însǎ suficient aspectele dramatice ale întregii poveşti, care este, de altfel, una interesantǎ. Pentru mine, punctul culminant al filmului îl reprezintǎ arderea cǎrţilor din biblioteca din Alexandria. Din câte ştiu existǎ o serie de ipoteze care ar explica în ce condiţii şi de cǎtre cine au fost arse cǎrţile. Filmul îi prezintǎ pe creştini ca fǎptaşi. E imaginea tipicǎ a psihologiei maselor. A efectului de turmǎ. Nu ştiu de ce filmul mi s-a pǎrut puţintel lipsit de profunzime. Arderea acelor manuscrise şi cǎrţi a fost o dramǎ !! S-a pierdut atunci informaţie brutǎ. S-a cǎlcat în picioare ideea pentru care noi am fi superiori animalelor : raţiunea, intelectul, autocontrolul. Bineînţeles, filmul a fost interpretat ca fiind anti-creştin. Nu, nu e. E anti-prostie. E anti-comportamente’animalice. E anti-crime, indiferent dacǎ sunt în numele unei religii, în numele bestiei din noi sau a intoleranţei.  

3.You will meet a tall dark stranger – l-am vizionat pentru sir Anthony Hopkins, dorind sǎ mai profit de talentul acestui actor cât timp mai este în viaţǎ. Alfie Shebritch însǎ nu e tocmai acel personaj care sǎ îi surprindǎ spiritul puternic. Filmul nu e de vizionat de cǎtre cei care vor neapǎrat sǎ ştie cum se terminǎ totul. Nu se terminǎ nicicum. Adicǎ ce?  Eu dacǎ filmez viaţa cuiva o perioadǎ, încetând filmarea se încheie şi aventura lui prin viaţǎ? Filmul urmǎreşte pentru o scurtǎ perioadǎ evenimentele din viaţa mai multor personaje, care au diverse legǎturi unele cu altele. Pe alocuri anost, pe alocuri comic, pe alocuri trist, patetic sau încurajator. Ne aratǎ cǎ viaţa merge mai departe. Şi cǎ femeia din blocul vecin pe care o zǎrim fugitiv în dreptul ferestrei e mai interesantǎ decât cea din apartamentul nostru. Indiferent dacǎ cea din blocul vecin e fosta soţie. Un mic paradox.