>La bunici, douǎ zile

Standard

>

   Am fost la bunici douǎ zile. A trecut ceva timp de când nu am mai rǎmas acolo peste noapte, deşi pânǎ nu demult, îmi petreceam toate vacanţele la ei. Abia acum mi-am dat seama ce dor mi-a fost. Unele lucruri nu se schimbǎ niciodatǎ, iar faptul cǎ mǎ simt mereu copil în preajma bunicilor mei, este unul dintre aceste lucruri.
   Mi-au atras atenţia câteva aspecte…
1. Bunicul meu îşi pune probleme existenţiale – religioase, filosofice chiar. Mi s-a pǎrut ciudat deoarece observ asta la el doar în ultimii doi-trei ani. Cu siguranţǎ şi televizorul are rolul lui aici, iar faptul cǎ vizioneazǎ programe precum Discovery sau National Geographic i-a mai lǎrgit orizonturile, probabil. Mi-a pus o tonǎ de întrebǎri. M-am bucurat sǎ vǎd cǎ, la vârsta lui, este dispus sǎ înveţe de la nepoţii lui. Nu i-am zis tot ce aş fi vrut sǎ îi spun, mintea lui încǎ nu poate sǎ înţeleagǎ unele lucruri. Dar îl apreciez mai mult acum. Deşi gǎsesc ciudat faptul cǎ înaintând în vârstǎ el a devenit mai flexibil, de obicei e invers. Cu cât trec anii, oamenii sunt mai greu de urnit din propriile lor convingeri.
2.  Un alt omuleţ care mi-a atras atenţia a fost verişorul meu. Se numeşte Liviuţ şi are 12 ani – clasa a şasea. Interogându-mǎ bunicul despre facultate, Liviuţ dorea sǎ ştie totuşi ce materii parcurg. Am înşirat câteva. În timp ce discutam cu bunicul, Liviuţ mǎ întreba, aşa încet, ce anume reprezintǎ genetica. Terminând de vorbit cu bunicul, am încercat sǎ îi explic. Spre surprinderea mea, omuleţul ştie despre celule şi nucleele lor, mi-a enumerat chiar şi câteva subcomponente celulare, ştie douǎ-trei lucruri generale şi despre ADN. Am rǎmas surprinsǎ. Ştiu cǎ la şcoalǎ, la biologie, se predau unele aspecte, chiar şi în clasa a şasea. Sunt uimitǎ doar cǎ a fǎcut rapid corelaţia între ceea ce încercam sǎ îi explic şi ceea ce ştia el. I-am explicat ideea de genom şi despre cum genele ne influenţeazǎ comportamentul. Ştiu cǎ a înţeles tocmai pentru cǎ îmi punea noi întrebǎri. M-am bucurat şi întristat în acelaşi timp. Am ştiut mereu cǎ e un bǎiat inteligent, a fost de micuţ genul de copil curios care dorea sǎ înţeleagǎ tot ce se întâmpla în jurul lui. E fascinat de animale şi, cu toatǎ jena din lume, recunosc cǎ ştie mult mai multe despre specii de animale şi plante, precum şi despre mediul lor, decât mine sau decât orice altǎ persoanǎ pe care o cunosc personal. E un fel de enciclopedie vie în acest domeniu. Unchiul meu investeşte în mod constant în atlase, cǎrţi sau diverse reviste. Acum aria s-a extins. Nu doar animalele îl intereseazǎ, ci întreaga naturǎ, planetǎ. M-a întristat faptul cǎ e un copil cu un potenţial mare, însǎ nu are condiţii. Locuieşte la ţarǎ, unde inteligenţa nu e chiar lucrul cel mai promovat. Mǎ bucur doar cǎ unchiul meu a fost atent şi i-a alimentat curiozitatea (deşi uneori e frustrant pentru el, cǎci Liviuţ se mai enerveazǎ pe ei când dau ,,dovadǎ de inculturǎ”).
3. Tot la capitolul ,,oameni”… am fost atât de îmbrǎţişatǎ în douǎ zile! De bǎbuţi şi bǎbuţe, de vecinii bunicilor mei, de prieteni din copilǎrie. Trebuie sǎ merg mai des.
4. In ceea ce priveşte satul, duminicǎ a avut loc inaugurarea cǎminului cultural. L-au renovat recent, iar acum s-a adunat un sat întreg pentru a-l… sǎrbǎtori. Preotul a ţinut o slujbǎ, apoi s-a cântat şi s-a dansat pe scena respectivǎ pentru publicul încântat. Mi s-a pǎrut frumos. Nu programul cultural în sine, ci faptul cǎ oamenii chiar s-au deplasat în centrul satului, la cǎmin, pentru a participa la eveniment. In ciuda noroiului (cauzat de firma care se ocupa de canalizare), s-au adunat extrem de multe persoane.
5. Pentru a duce lauda la bun sfârşit, am admirat parcul din sat. Satul bunicilor este singurul sat (nici mǎcar comunǎ) pe care îl ştiu sǎ deţinǎ un parc pentru cei mici. Când eram eu micuţǎ parcul însemna acelaşi spaţiu verde, îngrǎdit de un gard mititel (pentru a ne aminti cǎ dincolo de el urmeazǎ strada !) iar în mijloc douǎ balansoare (cele mai grozave hinţi din lume !). Acum, celor douǎ balansoare li s-a mai adǎugat unul, încǎ un tobogan, ceva cǎluţi care se învârt în cerc şiiiiiiii o cǎsuţǎ din lemn, în miniaturǎ. In faţa cǎsuţei, o masǎ cu douǎ bancuţe. Este tare simpaticǎ. Sincer, micul parc este mai frumos decât multe parcuri pentru copii din oraş.
  
   Mi-a fost dor sǎ îmi petrec timpul alǎturi de bunici. Sǎ mǎ trezesc dimineaţa datoritǎ vocii bunicului, pe care nu şi-o modereazǎ (defect profesional) şi sǎ întâlnesc zâmbetul bunicii. E un alt univers, acolo la sat.
Anunțuri

20 de răspunsuri »

  1. >@Pato BasilNu as putea uita, dar e bine din cand in cand sa imi reamintesc in mod activ, da. @StanddowncafeAsta imi doresc, sa ii vizitez mai des. Sunt constienta ca nu ii voi avea pentru totdeauna si stiu ca sunt norocoasa ca vacantele mele au fost autentice, la tara, la bunici. Din pacate, multi copii acum nu mai au parte de vacante la bunici. (o solutie ar fi sa iti muti parintii la tara 😀 )

    Apreciază

  2. >1. Chiar interesant ca urmareste canale de genul. Pe ai mei nu-i pot scoate din KanalD so OTV nicicum. Aproape tot timpul avem discutii pe tema aceasta, eu explicandu-le ca sunt nonsensuri, ei explicandu-mi ca sunt interesante si alea alea…2.Nu trebuie sa fie neaparat un dezavantaj educational faptul ca invata la sat. Depinde in cea mai mare de interesul pe care il au profesorii in educatia lui Liviut. Sfatul meu ar fi sa ia niste ore suplimentare fie de la profesorii de acolo din sat sau de la altii din cel mai apropiat oras. Altfel se ocupa de un elev in particular decat o face la ore la scoala.3. Ce dragut :D4. Am trecut recent prin asa ceva si da, am remarcat si eu acel sentiment. E frumos cand vezi ca oamenii se simt bine si se distreaza impreuna, uita de diferente si de vechi certuri.5. Ce tare. De Socotard (oare am scris bine?) vorbesti asa-i? Frumos din partea administratiei sa se gandeasca si la un sapatiu verde. Mai rar asa ceva..

    Apreciază

  3. >Ma, nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt un nepot/copil denaturat, mi-e groaza sa-i vad imbatranind de la o vizita la alta. Fac constient eforturi sa-i vizitez pentru ca tin la ei. Ma rog, eu mai am doar o bunica, restul au plecat la marele bairam din ceruri.

    Apreciază

  4. >Eu cred ca si acum m-as duce sa locuiesc unde am crescut pana la varsta de 6 ani.Acum cateva zile am pus-o pe strabunica mea in varsta de 90 de ani sa imi povesteasca in timpul razboaielor si cum traiau ei pe atunci.Ce ma frapat este ca deja aveau bani multi, preferau sa manance cu 3 linguri ,8 frati.Si am intrebat-o daca aveau asa multi bani de ce nu cumparau ce le trebuia?Iar raspunsul ei a fost ca asa era cel mai bine,sa-i pastreze si inmulteasca, pentru ca oricum ei traiau foarte bine pe langa alte familii de atunci.Cum adica triai bine cu trei linguri?Se putea si mai rau?M-a uimit aceasta conceptie.Trebuie sa precizez ca in 1926 ea incepea scoala si a facut 7 clase, enorm de mult, iar azi inca face bani foarte multi, de primavara pana toamna este la Cluj cu marfa, si face circa 40 de mil pe luna.Asta da femeie de afaceri, iar oameni ca ea sunt convinsa ca nu voi mai intalni.

    Apreciază

  5. >Bine că încă te mai poți bucura de ei, Colorbliss. 🙂 Din nefericire, eu mai am doar un bunic, dar aidoma bunicului tău, putem urmări împreună Animal Planet sau National Geographic, îi plac tare mult.

    Apreciază

  6. >@Cosmin1. mm… daca ar viziona macar o data ceva emisiune interesanta, poate ar ,,prinde gustul" si s-ar mai uita… Nu stiu 🙂 2. Liviut merge la scoala in alt sat, caci in Sucutard – ai ,,ratat" vocala, dar stiai tu ceva bine :)) – nu se fac decat clasele primare. Profesorii nu prea sunt interesati de educatia lui, la fel cum nici el nu prea e interesat de educatia pe care ei i-ar oferi-o. Nu e tocmai elevul model, in sensul ca e cam hiperactiv, nerabdator, agitat uneori, face multe nazbatii… etc. Dar gandindu-ma mai bine, nici la oras scoala nu i-ar oferi mai multe. El se plictiseste, caci multe lucruri le stie din alte surse, iar altele nu il intereseaza. Diferenta ar face-o probabil accesul la informatie si ma refer aici la internet. Treptat, incep si cei din sat sa aiba internet, insa inca fenomenul nu a luat amploare. Eu imi fac griji ca pana va ajunge el mai mare, eventual sa urmeze o facultate care sa fie in domeniul pe care si-l doreste, isi va pierde interesul si motivatia. Sper sa nu fie asa, insa se intampla asta in cazul multor copii. Unchiul meu se straduieste sa ii ia mereu cate ceva de citit, cat mai interesant si mai diversificat. 4. Chiar la tine mi-a zburat gandul cand am vazut lumea adunata la camin. Se pare ca e ceva ,,trend" pe la sate :)) 5. Nu stiu daca administratia ,,s-a gandit" initial. Cert e ca in ultimii 20 de ani, oamenii au intretinut spatiul respectiv. Cand aveam vreo 5-6 ani, tin minte ca unchiul meu si inca vreo 2-3 baieti au reparat hintile, in sensul ca trebuiau cimentate la baza… caci erau uzate, tot oamenii din sat coseau acolo sau mai plantau cate un copacel/flori. Ma gandesc ca ultima reamenejare a parcului a fost facuta din banii primariei sau ceva. Cred, nu sunt convinsa ;))

    Apreciază

  7. >@Doxatul DexAi mei bunici sunt inca tineri, sau cel putin inca nu se vede batranetea aceea care provoaca o oarecare mila si tristete. Te inteleg oarecum, eu abia in ultimul an am constientizat.. in urma unei probleme grave de sanatate a bunicii, ca nu ii voi avea pentru totdeauna. Si vreau sa profit cat mai pot. Sa continui sa mergi, cat mai ai unde si mai ales, la cine..

    Apreciază

  8. >@coeur de pluieMmm… si eu aveam uneori ganduri de a ma muta undeva la tara, in liniste. Doar ca situatia nu e ca in filme.. Esti norocoasa ca ai pe cineva care poate sa te plimbe prin istorie intr-un mod mai subiectiv, mai personal. Cred ca atunci simplitatea era o caracteristica a vietii, indiferent de cati bani aveai. Probabil nu era aceasta nevoie de afisare si impopotonare pe care o avem noi acum. Daca se descurcau cu 3 linguri, nu considerau necesar sa aiba 100. Sapte clase chiar insemnau ceva la vremea respectiva… Ai o strabunica tare activa si plina de viata pentru varsta pe care o are. Altii la 90 de ani nu mai fac nimic. Este demna de apreciat, cred ca ai avut ce invata de la ea 🙂

    Apreciază

  9. >@miscellaneous11Daa… sunt foarte recunoscatoare ca am asa bunici dragi! 🙂 Asa singurel cum e, sa il pretuiesti pe bunicul tau, e frumos sa ai cu cine viziona programe culturale la tv 😀 Mi se pare interesant cum oamenii, chiar si la batranete, nu inceteaza a-si sa invete despre lumea in care traiesc 🙂

    Apreciază

  10. >@Colorblissn-am eu talentul tau la descrieri/povestit, da' de fiecare data cand imi amintesc de ei zambesc (vorba aia) "ca bou' la poarta noua" pentru ca-mi amintesc cum ne chema bunica la masa dupa o zi de sanius, masa unde ne astepta painea facuta de ea (nu retin sa mai fi gustat paine atat de buna) si alte bunataturi gen "lapte cu cacao", "cartofi copti in cuptor, unt si zeama de varza", "paine cu unt si miere de la albinele bunicului" … de "ciocolata" si tot felul de "prajituri" nu mai zic! da' ce ma emotioneaza cel mai mult e sclipirea din ochii ei si acel zambet cald pe care-l zaream pe fata ei in timp ce noi infulecam de zor … priceless!in contrast, bunicul era mult mai sobru si tacticos … da' avea o rabdare de fier si ne raspundea detaliat la orice intrebam, fara sa oboseasca la intrebarile noastre aproape non-stop. si da, si pe el l-am prins zambind uitandu-se la noi in timp ce ne jucam in curte … … offf

    Apreciază

  11. >@INTJUite ca pentru amintiri dragi nu e nevoie de vreun talent special 🙂 Daaaa, sunt grozave bunicile astea… cum stiu ele cand ne e foame si cam ce pofte avem. Ce bine imi pare ca mi-ai amintit de painea de casa! Ce buna era… Cu laptele cu cacao ma delectam si eu dimineata, dupa ce, in prealabil, seara bunicu' selecta laptele pentru laptarie si laptele de consumat. Mi se parea un ,,ritual" asa interesant, nu stiam eu prea multe cand eram mica. Nu as fi putut sa descriu mai frumos de atat acele priviri si zambete intelegatoare si pline de iubire, pe care le-am surprins si eu uneori la ei 🙂 In weekend am observat acea sclipire in ochi si un oarecare zambet interior al bunicii, chiar in timp ce ii certa teribil pe verisorii mei. M-a facut sa ma intreb cum de nu vedeam cand eram micuta si credeam, de fiecare data cand ma certa, ca am suparat-o ,,definitiv" 🙂 Bunicul tau e ardelean ? 😀

    Apreciază

  12. >@Colorblissda, au fost amandoi ardeleni … da' mai important: au fost niste oameni deosebiti. de exemplu, nu mancam doar noi ci chema toata trupa de copii cu care ne jucam la masa … iar dupa masa, ne asteptau cozonacii proaspeti si bunicu' ne tinea pe jar sa vedem ce mai reuseste sa faca din hartia unui pachet de tigari Marasesti. cum spuneam: amintiri foarte frumoase … 🙂

    Apreciază

  13. >"faptul cǎ mǎ simt mereu copil în preajma bunicilor mei, este unul dintre aceste lucruri". Daaaaaaa…ca acum maaaaaaaare mai esti…. Dar ce a fost bunicul tau de are 'defectul' de a vorbi tare?Mai…acum nu cred ca se mai pune asa problema intre sat si oras. Acces la informatie este cam peste tot. Daca stia de genom la 12 ani…

    Apreciază

  14. >@Dragos FRDNu sunt tare mare, insa societatea si anturajul incearca sa te faca ,,om mare" inca de pe la 15 ani. Observ la cei din jurul meu, de aceeasi varsta sau mai mici chiar, cum nu isi mai ,,permit'' unele copilarii… Bunicul a muncit cam toata viata pe tractor, combina si ce astfel de masinarii mai sunt 🙂 A fost si mecanicul lor si soferul lor. Desi auzul nu ii este afectat grav, adica in limita normala pentru varsta lui, vorbeste teribil de tare. Parca ar urla mereu la tine :)) E o voce puternica, si din corzi vocale si din plamani, cu toata fiinta. Da.. s-au mai diminuat diferentele majore intre sat si oras, mai ales in ultimii ani. Pentru copiii normali, nu stiu cum sa le spun altfel, mediul e bun. Insa pentru un copil ca Liviut, ale carui pasiuni sunt putin diferite de ale colegilor lui, e mai greu. Pentru a-si cumpara un atlas, tatal lui trebuie sa se deplaseze suplimentar cate 150km (dus-intors). El a invatat mult din filme documentare. De internet inca nu dispune. Insa, probabil e gresita perspectiva oricum. Caci cine vrea sa afle, afla. Am foste colege care habar n-aveau de cuvantul genom, dupa 18 ani de stat in oras.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s