>Conversaţii

Standard

>

   Uneori devine obositor sǎ port mǎşti împotriva voinţei mele. De ce o fi asa terifiant şi dificil sǎ fiu eu şi în public ? Zi de zi, societatea îmi demonstreazǎ cǎ nu pot sǎ o domin, cǎ frâiele comportamentului meu sunt strâns legate de propriile-i mofturi. Viaţa socialǎ, diversele anturaje, numeroasele interacţiuni îmi calcǎ pe fiinţǎ adesea. Convenţiile sociale mǎ înnebunesc uneori, iar eu plec fruntea cu umilinţǎ. Si mǎ satur, din când în când. Atunci devin morocǎnoasǎ şi nu mai zâmbesc convenţional şi politicos cunoscuţilor. Nu îmi mai mijesc ochii pe stradǎ pentru a nu rata vreun cunoscut şi a nu-l face sǎ se simtǎ prost. Las miopia sǎ punǎ un val de ceaţǎ între mine şi… tot. Imi îmbrǎţisez atunci adevǎrata naturǎ de om introvertit. Cǎci aşa sunt, introvertitǎ.
   Dar m-au învǎţat cǎ e nepoliticos sǎ taci ca mutu’ şi sǎ ignori persoanele din jurul tǎu. Doar cǎ eu nu am ignorat niciodatǎ oamenii din jur, îmi plǎcea doar sǎ îi studiez subtil. Sǎ ascult ce vorbesc, sǎ le observ gesturile, ticurile, zâmbetele. Sǎ încerc sǎ ghicesc ce se ascunde dincolo de mascǎ. Toţi avem mǎşti. Suntem copilul cuiva, prietenul cuiva, colegul cuiva, nepotul cuiva, vecinul cuiva, spaima cuiva, iubirea cuiva. Ne comportǎm adecvat situaţiilor, uneori fǎrǎ sǎ ne întrebǎm care sunt acele trǎsǎturi comune regǎsite în fiecare mascǎ. Eu cum sunt cu adevǎrat ? Tu cum esti ?
    Nu sunt o persoanǎ sociabilǎ, ştiu asta.. Cel puţin nu în sensul convenţional. Nu ştiu sǎ intru în vorbǎ cu oamenii, nu ştiu sǎ discut despre vreme, despre situaţii de moment, nu suport sǎ emit constatǎri evidente, doar pentru a acoperi pauzele stânjenitoare. Nu ştiu sǎ pun întrebǎri introductive, nu reţin numele oamenilor pe care abia i-am întâlnit. Nu ştiu sǎ întreţin conversaţii de complezanţǎ. Nu ştiu sǎ dau replici ,,cool” la glume deplasate sau la pseudoglume. Nu ţin pasul cu acele conversaţii lipsite de esenţǎ, deşi mǎ strǎdui. Mintea mea se îndepǎrteazǎ încet de discuţie şi îşi diseacǎ propriile-i interese.
    Totuşi, în ultimii ani, m-am prefǎcut adesea cǎ mǎ pricep la toate aceste aspecte. Mǎ simt falsǎ atunci, mǎ simt o ipocritǎ sau o copie nereuşitǎ a propriei mele persoane. De ce trebuie sǎ acoperim toate pauzele ? De ce ? Liniştea şi tǎcerea îşi au farmecul lor. Am experimentat azi o pauzǎ deloc stânjenitoare într-o conversaţie care, pânǎ atunci, a fost pe placul meu. Dupǎ o discuţie neîntreruptǎ timp de aproape douǎ ore cu un relativ strǎin, pauza a fost mai mult decât binevenitǎ. E frumos sǎ nu simţi presiunea stupidǎ de a spune ceva.
    Am rǎmas cu nedumerirea faptului cǎ oamenii simt obligaţia de a spune ceva chiar şi atunci când nu au nimic sǎ-şi spunǎ. M-am simţit mai aproape de propria-mi persoanǎ azi. Uneori aş vrea ca numǎrul persoanelor în preajma cǎrora mǎ simt eu cu adevǎrat sǎ creascǎ.

    Mǎ întristeazǎ gândul cǎ nu ne cunoaştem unii pe alţii cu adevǎrat. Continuǎm sǎ purtǎm politicoşi mǎştile sociale, ne construim un personaj pe care îl afişǎm pe scenǎ, uneori coincide cu propriul nostru eu, alteori ne îndepǎrtǎm periculos de el. Ar fi frumos sǎ dǎm machiajul jos

16 responses »

  1. >Da … undeva pe-acolo mă regăsesc și eu, cam 80%.🙂 Doar că eu mă stresez din cauza tăcerilor, mie chiar îmi merge mintea să caut pseudoglume și prostiuțe din astea, cred că e din cauză că nu suport o tăcere cu persoanele nepotrivite. Nu pot să explic exact de ce acest comportament. Dar am experimentat și liniștea în doi, și a fost frumoasă. Îmi doresc același lucru ca și tine, să rămân aproape doar cu persoanele asemănătoare mie, dar până atunci … intervine facultatea.

    Apreciază

  2. >eu consider ca fiecare se adapteaza situatiei, nu neaparat ca poarta o masca sau ca o schimba cu alta in situatii diferite, dar intr-un fel ne comportam in sanul familiei, in alt fel la servici si in alt fel cu prietenii… chiar daca va vine greu sa o vedeti eu cred ca asa este dar in esenta suntem aceeasi. suntem un individ indentificat cu sau fara un nume o porecla lumea care ne cunoaste chiar daca e familia sau altii au o parere despre noi deseori comuna… nu pot sa contrazic faptul ca exista si exceptii dar imi place sa cred ca sunt foarte rare, poate ca sunt doar un naiv

    Apreciază

  3. >@MiscellaneousDa, de cele mai multe ori ma stradui si eu sa elimin pauzele, insa nu pentru ca imi doresc… E o presiune si nu imi place. Stiu ca si celalalt simte aceeasi presiune, caci ne-am obisnuit ca e neaparat sa umplem toate golurile. Intr-un fel ai dreptate, cu persoanele nepotrivite tacerea chiar nu isi are locul. Poate tacerea are farmec doar cu anumite persoane, cu cele pe care le intelegi si fara vorbe. Nu stiu..

    Apreciază

  4. >@Pato BasilDa, da. Asta si vroiam sa surprind, nu foloseam cuvantul ,,masca" cu ideea de minciuna sau falsitate. Ci pur si simplu faptul ca ne comportam intr-un fel in preajma parintilor, in alt fel in preajma colegilor, in alt fel in prejma strainilor etc. Exact ce ziceai si tu. ,,Masti sociale". De asta mi-e teama uneori, ca esenta s-ar putea pierde. Ca jongland de la un mod de a fi la altul, nu mai gasim trasatura comuna. Bine, nu ai cum sa te pierzi chiar cu totul.. Insa, de multe ori simt ca Iulia ar fi facut altceva, si ca persoana aia care arata ca mine, incearca doar sa ma imite dar nu ma scoate la suprafata pe mine. Incalcit🙂

    Apreciază

  5. >@StanddowncafeE greu sa nu porti masca.. aici ma refer strict la relatiile cei mai putin apropiati, cunostintele. E greu tocmai pentru ca dauneaza relatiei tale cu ei. Acum depinde daca te afecteaza asta sau nu… Daca poti sa fii tu insuti, sa te simti tu insuti, indiferent de cine e in jurul tau, nu pot decat sa ma bucur pentru tine..

    Apreciază

  6. >mai demult am citit undeva ca "tacerea poate exista doar intre doi oameni care se iubesc" si am descoperit acel "missing link" intre multe din gandurile mele. poate ca, cititnd aceste cuvinte, iti vor fi si tie utile (chiar daca, aparent, sunt rupte din context) …

    Apreciază

  7. >Uite un loc unde avem ocazia sa ne dam masca jos, sa fim noi insine, fara teama de a fi analizati, judecati si condamnati:pe propriul blog. Personal caut astfel de locuri, unde omul scrie din suflet, cu maxima sinceritate, despre el, intamplarile cotidiene si despre felul cum percepe viata. Aici nu are niciun motiv sa minta, pentru ca vede in asta o forma de terapie. In offline oamenii sunt prea grabiti, nu au timp sa te cunoasca cu adevarat. Si nici nu vor.

    Apreciază

  8. >@INTJnu sunt tocmai rupte de context… Multumesc🙂 Voi retine ideea cu siguranta, stiam oarecum asta..Insa speram ca daca noi, oamenii, nu am mai incerca sa vorbim doar de dragul de a nu tacea.. si am vorbi atunci cand chiar simtim nevoia sa spunem ceva, am fi mai apropiati unii de altii. Probabil e doar un ideal de-al meu🙂

    Apreciază

  9. >@NiceDa, imi plac si mie astfel de bloguri. Mereu am crezut ca in scris omul este mai sincer cu el insusi, in primul rand. Scriind, avem timp sa ne prindem din zbor fiecare gand si sa il dezvoltam, sa il punem sub lupa. Blogul e intr-adevar o terapie buna🙂 p.s Mai scriu uneori randuri necajite si apare Pato Basil si ma trage de maneca, aratandu-mi si partea cealalta a situatiei🙂 Probabil are si el dreptate, mai sunt masti si pe bloguri… desi ,,destrabalarea" asta poate e tocmai acel adevar pe care ei il ascund de cei din jurul lor, iar online se manifesta.

    Apreciază

  10. >@CarbonaruProblema nu tine de obisnuinta, caci la nevoie ma descurc, aparent chiar bine. Aparent, chiar mai bine decat altii. Dar ma simt falsa, uneori stupida. Si imi dau seama acum ca e chiar bine ca ma simt falsa, daca nu m-as simti asa inseamna ca as coincide cu persoana aia care zambeste/discuta si doar de dragul politetii.

    Apreciază

  11. >Sa nu uitam ca o mare parte a prefacatoriei tine si de convenienta. De exemplu, as putea sa ma duc la munca si sa-i zic primului om pe care il intalnesc ca Isus se marturba, pentru ca eu asa cred, dar asta ar duce la 4 ore de discutii stupide, asa ca mai bine tac.Ce vrei, asta e viata, o serie de conpromisuri, oricat de pornit ai fi nu ai cum sa scapi de toate, dar e o optiune personala unde tragi linia.

    Apreciază

  12. >@Pato Basil – ma bucur ca te simti!😀 @Doxatul DexDa… intr-adevar uneori e mai convenabil sa nu faci unele afirmatii, atat pentru tine cat si pentru interlocutor. E rau cand te ,,pisca" limba. S-ar putea ca eu nu am tras linia la locul cel mai potrivit… (mai testez)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s