>Şurubel şi tǎrâmul strângǎtorilor

>

    Pasiunea de a colecţiona lucruri o am de la tatǎl meu, cel mai probabil. Nu, nu pe cale geneticǎ, ci prin obişnuinţǎ şi imitaţie. În perioada în care muncea în Israel (a fost o perioadǎ luuuuungǎ), avea obiceiul sǎ îmi trimitǎ multe, multe felicitǎri muzicale. Când avea ocazia, trimitea prin diverse persoane mici/mari pachete. Cu lucruşoare aparent lipsite de valoare. Tatǎl meu este un ,,strângǎtor’’. El pǎstreazǎ şi cel mai nesemnificativ şurubel, în ideea cǎ poate va avea cândva nevoie de el, sau îl va da altcuiva. Pe atunci, mie. Cǎci ,,şurubelele’’ pǎstrate de el au mai mereu ceva special. Dacǎ în fraza precedentǎ am folosit ideea de şurubel ca termen generic pentru tot ce pǎstreazǎ tata, trebuie sǎ menţionez cǎ ultimul şurubel chiar e tare simpatic… este în formǎ de cǎţeluş. Da, da. Se înşurubeazǎ, iar la suprafaţǎ nu rǎmâne plat şi plictisitor precum toate şurubelele (aoleu! Îmi place cuvantul), ci rǎmâne ca o mini statuetǎ a unui cǎţeluş de vreo 2-3 cm. Mǎ gândeam zilele trecute sǎ îl înşurubez pe mini-biroul meu. Ar fi drǎguţ. Pe langǎ şurubele, mai mereu în pachet gǎseam bancnote şi monede vechi aparţinând unor diverse ţǎri (inclusiv ţǎrii noastre). Şi ceasuri! Multe ceasuri. Preferatele mele erau obiectele cu iz antic. Vase, lǎmpi, bijuterii, mici mici cufere, mici statuete (~ 5cm) şi alte obiecte decorative.

    Am şi acum o lampǎ a lui Aladdin, din bronz. Din pǎcate nu conţine nici un duh, iar un praf gǎlbui se scurge încet din ea… Am şi acum un cufǎr micuţ micuţ, care stǎ frumos în bibliotecǎ, alǎturi de o cheie arǎmie, ce pare sǎ deţinǎ cine ştie ce secrete uimitoare. În cufǎr, stǎ un zar din metal, cu puncte roşii.

    Nu îmi pot acuza tatǎl cǎ pǎstreazǎ toate prostiile, cǎci printre nimicurile adunate de el, mereu gǎseşti la fel de multe lucruri interesante. Nici nu ştiu cum reuşeşte.

    De-a lungul timpului, în simpatica-mi copilǎrie, am fost aşadar un aprig colecţionar. Colecţionam felicitǎri (le pǎstram mai exact, dar şşşşşşt…), colecţionam bancnote şi monede vechi, vederi, sticluţe de parfum, scurte poezioare – scrise frumos într-un caiet special. Toamna era pentru ,,colecţionarea” unor frunze speciale. Colecţionam pietre, care mai de care mai interesante şi mai drǎguţe. A! şi… cǎ tot vorbeam zilele trecute de kinder surprise, colecţionam jucǎrioarele respective. Cam atât cred… Nuuuu, de la guma Turbo (şi alte gume), pǎstram imaginile respective (însǎ ultimele douǎ ,,colecţii” cred cǎ le avea aproape fiecare copil de atunci).

    Prima colecţie de care m-am scǎpat a fost sticluţele de parfum. Inutil, serios. Imi erau dragi, cǎci aveau legǎturǎ cu Iulia aia micǎ, însǎ… prea mult spaţiu. Le-am oferit unei prietene de ziua ei, cǎci şi ea le aduna atunci (între timp a renunţat şi ea). A fost o zi frumoasǎ… patul ei era plin de sticluţe împachetate separat, frumos, cu fundiţǎ. Luând în calcul şi cadourile de sine stǎtǎtoare de la noi toţi, a primit în ziua respectiva în jur de… 70 de cadouri! 🙂

    Jucǎriile le-am oferit de asemenea unui copil drag, iar guma Turbo şi micile imagini… nu ştiu pe unde sunt. Caietul cu poezioare îl mai am. Frunzele sunt într-o cutie roşie. Pietrele… în Valea Ierii (am dat Naturii ce este al Naturii).

    Momentan aş vrea sǎ dau mai departe bancnotele, monedele şi vederile. Ce a mai rǎmas din ele. Cineva interesat?