>Şurubel şi tǎrâmul strângǎtorilor

Standard

>

    Pasiunea de a colecţiona lucruri o am de la tatǎl meu, cel mai probabil. Nu, nu pe cale geneticǎ, ci prin obişnuinţǎ şi imitaţie. În perioada în care muncea în Israel (a fost o perioadǎ luuuuungǎ), avea obiceiul sǎ îmi trimitǎ multe, multe felicitǎri muzicale. Când avea ocazia, trimitea prin diverse persoane mici/mari pachete. Cu lucruşoare aparent lipsite de valoare. Tatǎl meu este un ,,strângǎtor’’. El pǎstreazǎ şi cel mai nesemnificativ şurubel, în ideea cǎ poate va avea cândva nevoie de el, sau îl va da altcuiva. Pe atunci, mie. Cǎci ,,şurubelele’’ pǎstrate de el au mai mereu ceva special. Dacǎ în fraza precedentǎ am folosit ideea de şurubel ca termen generic pentru tot ce pǎstreazǎ tata, trebuie sǎ menţionez cǎ ultimul şurubel chiar e tare simpatic… este în formǎ de cǎţeluş. Da, da. Se înşurubeazǎ, iar la suprafaţǎ nu rǎmâne plat şi plictisitor precum toate şurubelele (aoleu! Îmi place cuvantul), ci rǎmâne ca o mini statuetǎ a unui cǎţeluş de vreo 2-3 cm. Mǎ gândeam zilele trecute sǎ îl înşurubez pe mini-biroul meu. Ar fi drǎguţ. Pe langǎ şurubele, mai mereu în pachet gǎseam bancnote şi monede vechi aparţinând unor diverse ţǎri (inclusiv ţǎrii noastre). Şi ceasuri! Multe ceasuri. Preferatele mele erau obiectele cu iz antic. Vase, lǎmpi, bijuterii, mici mici cufere, mici statuete (~ 5cm) şi alte obiecte decorative.
    Am şi acum o lampǎ a lui Aladdin, din bronz. Din pǎcate nu conţine nici un duh, iar un praf gǎlbui se scurge încet din ea… Am şi acum un cufǎr micuţ micuţ, care stǎ frumos în bibliotecǎ, alǎturi de o cheie arǎmie, ce pare sǎ deţinǎ cine ştie ce secrete uimitoare. În cufǎr, stǎ un zar din metal, cu puncte roşii.
    Nu îmi pot acuza tatǎl cǎ pǎstreazǎ toate prostiile, cǎci printre nimicurile adunate de el, mereu gǎseşti la fel de multe lucruri interesante. Nici nu ştiu cum reuşeşte.
    De-a lungul timpului, în simpatica-mi copilǎrie, am fost aşadar un aprig colecţionar. Colecţionam felicitǎri (le pǎstram mai exact, dar şşşşşşt…), colecţionam bancnote şi monede vechi, vederi, sticluţe de parfum, scurte poezioare – scrise frumos într-un caiet special. Toamna era pentru ,,colecţionarea” unor frunze speciale. Colecţionam pietre, care mai de care mai interesante şi mai drǎguţe. A! şi… cǎ tot vorbeam zilele trecute de kinder surprise, colecţionam jucǎrioarele respective. Cam atât cred… Nuuuu, de la guma Turbo (şi alte gume), pǎstram imaginile respective (însǎ ultimele douǎ ,,colecţii” cred cǎ le avea aproape fiecare copil de atunci).
    Prima colecţie de care m-am scǎpat a fost sticluţele de parfum. Inutil, serios. Imi erau dragi, cǎci aveau legǎturǎ cu Iulia aia micǎ, însǎ… prea mult spaţiu. Le-am oferit unei prietene de ziua ei, cǎci şi ea le aduna atunci (între timp a renunţat şi ea). A fost o zi frumoasǎ… patul ei era plin de sticluţe împachetate separat, frumos, cu fundiţǎ. Luând în calcul şi cadourile de sine stǎtǎtoare de la noi toţi, a primit în ziua respectiva în jur de… 70 de cadouri! :)
    Jucǎriile le-am oferit de asemenea unui copil drag, iar guma Turbo şi micile imagini… nu ştiu pe unde sunt. Caietul cu poezioare îl mai am. Frunzele sunt într-o cutie roşie. Pietrele… în Valea Ierii (am dat Naturii ce este al Naturii).
    Momentan aş vrea sǎ dau mai departe bancnotele, monedele şi vederile. Ce a mai rǎmas din ele. Cineva interesat?  

21 responses »

  1. >Too long, didn't read!!!Noi astia care am prins comunismul colectionam surprize, ambalaje de dulciuri, cartonashe (zise si cartobele, cartoanele de la cutiile de chibrit, se juca rishca cu ele). Pentru nostalgici surprizele aveau valoare si moneda de schimb era bip-bip-ul (i shit you not :D). Bip-bip erau surprizele cu masini, si daca nu ma insel era si o serie cu avioane de lupta. Apoi erau rin-tin-tin = 10 bip-bip-uri, o raritate, tipi-tip (caricaturi in turceste cu unul cu nasul mare) = 5 bip-bip-uri, si eu aveam niste surprize cu sateliti si nave spatiale, ca eram pasionat de mic, si astea tot 5 bip-bip-uri faceau. Cand eram mic a fost tata in turcia si mi-a adus niste gume cu surprize mari cu animale, tin minte ca am vazut prima data o marmota, si m-am indragostit. Inteleptii blocului au decis ca valoreaza 10 bip-bip-uri, dar degeaba ca nu le-am dat nimic, nici macar dublurile😀

    Apreciază

  2. >Ce frumos, Colorbliss ! Și eu colecționam de la șervețele la monede și banconote .. tot colecția tatălui meu, deși el nu era așa ca al tău … wow, mi-ar fi plăcut și mie să am statuete mici și lămpi aladinicești😛 Chestii chiar faine !Frumos din partea ta că le dăruiești, dar eu personal n-aș putea să le primesc niciodată … indiferent dacă mă interesează ori ba, pentru că .. sunt ale tale.🙂

    Apreciază

  3. >@Doxatul DexLa o prima citire a ceea ce ai scris, m-ai pierdut total pe la rin-tin-tin🙂 Acum am inteles cum sta treaba😀 Mi se pare foarte frumos sistemul pe care colectionati surprizele astea (si le dadeati la schimb). La noi s-a transmis doar ideea de a le colectiona si a da la schimb. Insa nu tin minte vreo regula… In general dadeam dublurile si cele care nu imi placeau in mod special, insa ii placeau partenerului de afaceri :)) De comun acord…Aha…si marmota invelea bip-bipurile in stalion, da ?😀 Bine ai facut ca nu ai dat-o😀

    Apreciază

  4. >@miscellaneous11A,da! Servetelele erau si ele la moda, intr-adevar🙂 Eu nu am avut, desi mi se pare a fi ceva dragut de colectionat… e ca un album foto😀 Intr-adevar erau lucruri frumoase. Crede-ma, tata chiar aduna si multe inutilitati…insa face ce face, si mereu printre ele sunt si obiecte chiar speciale. Chiar nu stiu cum ajunge in posesia lor, de ce sau cand. Din moment ce il vad foarte rar, de fiecare data cand isi deschide geamantanul cu lucruri, mai este cate ceva ,,magic" acolo🙂 In ceea ce priveste bancnotele&co… probabil ai dreptate, au devenit ale mele intre timp🙂 Uneori ma amuza sa le revad sau sa fac ordine prin ele..🙂

    Apreciază

  5. >Eu colectionez bijuterii🙂.In rest, arunc cam tot ce nu imi trebuie pe moment, chiar daca peste o zi doua trei parca as avea nevoie de acel lucru.Nu pot renunta in ruptul capului la caietele de romana, cu atatea caracterizari de personaje si alte minunatii, cred ca am muncit prea mult la ele si nu pot sa le las, cand toata lumea facea total altceva eu stiu ca lucram mereu la romana, cred ca acolo sunt cativa din anii mei.

    Apreciază

  6. >@coeur de pluieHehe.. bijuteriile sunt ceva frumos de colectionat🙂 E bine ca poti sa faci asta, sa arunci lucrurile nefolositoare. Mie mi se pare greu, insa am perioade anuale cand ma ocup de asta si eliberez spatiu, fac loc pentru ceva nou🙂 E frumos ca ti-ai pastrat caietele respective, caci e minunat sa poti reciti ce ai scris candva, demult. Esti pasionata de acest domeniu, deci🙂

    Apreciază

  7. >Imi place sa achizitionez (colectionez e prea mult spus) magneti de frigider si pixuri din orasele pe care le vizitez.Partea proasta e ca pixurile sunt de cele mai multe ori de unica folosinta si dupa ce se comsuma pasta nu le mai pot folosi. Sau se strica si trebuie sa le arunc.Magnetii de frigider, pe de alta parte, se ingalbenesc in timp si isi pierd culorile, farmecul si frumuseta initiala. Cum o dai, tot nu-i bine.🙂

    Apreciază

  8. >Da,dintre toate cate am avut literatura a ramas pasiunea mea.Citesc cat pot de mult, iar in liceu eram chiar de neoprit la literatura.Nu era nicodata o munca asta, avem o inspiratie groaznica,puteam sa comentez pe o opera zeci de pagini.Acum grijile facultatii si ale maturitatii mi-au furat oarecum aceasta inspiratie.

    Apreciază

  9. >Am in jur de 4 clasoare cu timbre – cele mai valoroase fiind seriile cu colite, si seriile nestampilate din Rwanda si Belize :)Deasemenea, bile colorate (Dox..poate stii ce balmajes eu aici) erau bile mici colorate cu o singura culoare – adica in interior aveau o singura culoare. Si erau bile mari (duble) ce aveau in interior mai multe culori. Daca aveai doua d'alea erai smecher de smecher, mafiot🙂

    Apreciază

  10. >@NiceDa, pixurile sunt o ,,afacere" efemera🙂 E frumos sa ai amintiri din locurile pe care le vizitezi. E uimitor cum un obiect asa micut iti trezeste diverse amintiri. Stiu pe cineva care pastreaza pixurile, chiar daca nu mai sunt bune. Mi se pare ciudata abilitatea de a le pastra, eu mereu pierd pixuri sau ma trezesc cu vreo achizitie suspecta :)) Magneti.. am 5! (doua chitare si 3 ingerasi). Cred ca arata grozav frigiderul tau!😀

    Apreciază

  11. >@coeur de pluieDaca faci cu drag si interes, nimic nu mai pare o munca.. E frumos ca ti-ai pastrat interesul fata de citit si dupa liceu. Iar inspiratia de care spuneai, cred ca e o abilitate, pe care o poti regasi daca ii aloci timp suficient. Ofera-ti 2-3 ore pe saptamana pentru inceput, special pentru asta🙂 Nu se stie, poate redescoperi ceva frumos.

    Apreciază

  12. >@standdowncafeLa timbre nu ma pricep😀 Desi mi s-au parut mereu interesante, ca ,,lucrusoare" de colectionat🙂 Cat despre bilele respective!!!!! Stiu la ce te referi, cred. Ele sunt transparente parca, nu ? Si doar in centru au ,,pata" aia de culoare?? Doamne, ce le adoram! Cred ca aveam vreo 4 ani cand primeam bilutele astea colorate de la ceva baiat din satul bunicilor. El venea la bunicii lui, care stateau langa ai mei. Si mereu imi aducea bilute din astea. Imi placeau asa mult! Anul trecut am gasit una cu 3 culori, mai maaaricica, pierduta prin curtea bunicilor. Am restaurat-o :D:D:D Ma bucur ca mai stie cineva de ele…🙂

    Apreciază

  13. >:)) Eu nu tare colectionam chestii, insa anumite lucruri ma marcau atat de tare incat chiar le colectionam. Totusi procurarea lor necesita distrugerea altor obiecte, iar parintii mei nu erau tare deacord cu asta. Colectionam magneti😀. Ma fascinau intru totul. Desigur colectarea lor se facea deseori de la anumite boxe si difuzoare pe care le gaseam in anumite dispozitive electronice cum ar fi radiourile, casetofoane si alte chestii.Demontam la greu intr-o vreme si in mod evident nu le mai puteam reface la loc. Stricam si demonatam aproape orice in speranta ca voi gasi acel lucrusor magic care atragea si respingea fierul;)).Nu mai stiu ce-am facut cu magnetii, probabil m-au dezamagit de la o vreme si am incetat sa mai distrug bunuri folosibile;)).

    Apreciază

  14. >Cosmin, am ras bine citind randurile tale. Pe cand am ajuns la ,,distrugerea altor obiecte" am izbucnit in ras. Cum sa demontezi aparatele familiei? :)) Mai stiam un copil asa, lui ii dadeau parintii ceasuri stricate sau alte aparaturi stricate adunate de la cunostinte. Parca te si vad :)) Mare mester ai fost :)) Oricum, tu chiar aveai de muncit pentru a mai adauga un lucrusor la colectia ta🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s