Timp mort: de la o statie la alta

Standard

În ultimii ani simt cǎ nu am suficient timp sǎ fac tot ce îmi doresc, tot ce îmi propun, tot ce vreau, tot ce e important. Incerc din rǎsputeri sǎ valorific timpul pe care îl am la dispoziţie într-o zi. Uneori îmi iese, alteori fac seara bilanţul şi nu sunt mulţumitǎ. Uneori fac într-o zi cât fac alţii într-o sǎptǎmânǎ (mǎ simt fabuloasǎ), alteori întreaga zi e o pierdere de timp – deşi mai rar asta. Cert e cǎ uneori am dus la extreme preocuparea mea pentru timp şi m-am ales şi cu insomnii, cum spun unii. Mie nu mi se par insomnii. Puteam sǎ dorm, însǎ nu vroiam, aveam altele de fǎcut. Atitudinea asta nu e sǎnǎtoasǎ, ştiu asta acum. Dar mǎ îndepǎrtez de subiect.

Timp pierdut mi se pare întregul ritual de a lua masa (=a mânca). Dacǎ nu zilnic, o datǎ la câteva zile, sigur îmi trece prin gând ,,ce bine ar fi fost dacǎ nu ar trebui sǎ tot mâncǎm atât…”. Timp pierdut mi se pare şi somnul… o treime din viaţǎ! Însǎ nu am eu puterea de a schimba ceva, iar aceste lucruri sunt vitale.
Un alt element al vieţii noastre care mi se pare o irosire teribilǎ de timp este cǎlǎtoria cu mijloacele de transport în comun. Totul începe în staţie. Stǎm şi aşteptǎm. Nu facem nimic, doar stǎm şi aşteptǎm. Nu e nici relaxare, nici acţiune. Apoi micuţa cǎlǎtorie. Dacǎ eşti norocos, prinzi loc şi te relaxezi – asta dacǎ nu vei ceda locul la urmǎtoarea staţie, când urcǎ o doamnǎ respectabilǎ, mai în vârstǎ. Dacǎ eşti mai puţin norocos, stai în picioare de la început pânǎ la sfârşit. Dacǎ ghinionul te urmǎreşte, este şi aglomeraţie. Te simţi ca o sǎrmǎluţǎ între confraţii tǎi de drum, un fel de reuniune în oalǎ.
Uneori, traseul dureazǎ 15 minute. Alteori, o orǎ. Indiferent de duratǎ, e un timp mort! Ce e de fǎcut? Ce poţi face util pe troleu? Am încercat de câteva ori sǎ citesc. Dar mǎ cuprinde o ameţealǎ cruntǎ dacǎ fac asta (de la ochi probabil). De vorbit la telefon nu îmi place. Mǎ simt stânjenitǎ de cele mai multe ori, mai ales dacǎ existǎ vreun individ care îmi soarbe fiecare cuvânt.
Uneori, visez cu ochii deschişi… fac scenarii (poate dezvolt subiectul curând). Insǎ mereu se gǎseşte vreun nesimţit care sǎ îmi distragǎ atenţia.
Acum, mi-am propus sǎ îmi planific lucruri. De obicei fac asta acasǎ, dar aş putea, probabil sǎ pre-planific în timp ce mǎ deplasez. Dacǎ sunt norocoasǎ şi stau jos, pot chiar sǎ planific serios!

4 responses »

  1. >mie imi spui si mai ales cand te ucide mireasma din mijloacele de transport in comun…chiar ca e timp mort… la propriu.La figurat am vazut ca lumea din ocident mai citeste o carte, citeste presa, mailurile… il ocupa cu ceva.

    Apreciază

  2. >Doxatul Dex, sa stii ca si eu am problema asta, din cand in cand – stau si cuget la cate lucruri nu am facut si cate ar trebui facute… Le simt asemneni unui ghimpe pe creier. @Pato BasilDa, da. Si mireasma ma distrage. In occident parca nu e aglomeratia asta insuportabila pe mijloacele de transport in comun… Mai au oamenii spatiu si LOC de manifestare🙂 @carbonaruDa, mersi ca mi-ai amintit. Dat fiind recenta mea experienta, ar trebui sa acord importanta buzunarelor🙂 Pe geam imi place si mie sa ma uit. Poti sa observi in voie oameni, franturi de situatii. Cam asa am observat si arhitectura orasului…🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s