>
Ieri, am simtit pe pielea mea cum e sa cedezi nervos. Sau asa ceva. La modul propriu. Cred ca am facut un fel de alergie la nesimtire.
Capul imi vajaie, aud cuvinte nefiltrate prin procesul numit ,,gandire”. Imi cade fatza, ma intristez. Ies din camera. Vorbesc cu cineva drag despre ce mi-a fost dat sa aud si sa primesc. Ma asez la masa. 10 minute. Si brusc simt cum imi creste pulsul. Senzatie de sufocare, tremur incontrolabil, imi dau lacrimile. Plang de nervi?!?! Imi revin dupa juma’ de ora.
A fost ciudat. Probabil subconstientul mi-a adunat intr-un sertar toate magariile pe care le-am inghitit si le-am tinut in mine de aproape un an, iar ziua de ieri a fost un fel de cireasa de pe tort. La nivel psihic, nu mi-am dat seama ca m-a enervat asa tare situatia, insa corpul a reactionat. Chiar e ciudat. Acum nu pot decat sa ma crucesc la cat de parsivi si escroci sunt unii oameni. La cum isi transforma odraslele in mici bisnitari. M-am scarbit. Inca sunt naiva, nu vroiam sa ma vindec de asta. Nu pot sa pricep logica la toate astea. E vorba de bun simt ? de suflet? de morala ? de recunostinta???? Chiar nu mai exista nimic din toate astea? La respect nu ma astept, trebuie muncit pentru asa ceva. Insa anumite lucruri ar trebui sa fie instinctive. Cand cineva ma ajuta, in repetate randuri, imi vine in mod natural sa fac si eu asta. Saaaaau, sau cel putin sa nu dau cumva rau inapoi. Dar ambitia asta stupida, tendinta de fi escroc si a-ti dobori vecinul e mult mai puternica decat tot ce am eu impresia ca ar fi dragut sa existe la nivel de relatii umane.
mmnemosyne 
>Imi pare rau sa citesc chestiile astea … nu stiu cine si ce ti-a facut (desi banuiesc) dar nu se merita sa fii afectata din cauza unor astfel de oameni. Am aflat ca aveti o gradina botanica superba pe acolo prin Cluj … stiu ca iubesti natura si florile asa ca maine fugi la o plimbare. Iti va prinde bine.
ApreciazăApreciază
>Greseala mea a fost ca am trecut cu vederea prea multe, aplicand principiul tolerantei. Ajungi sa fii calcat in picioare si nici macar sa nu vezi asta. Tot raul spre bine, oricum: am luat niste decizii ce trebuiau luate cu mult timp in urma. Ti-am ascultat sfatul, insa plimbarea a fost in afara orasului 🙂 Sunt mai relaxata momentan..
ApreciazăApreciază
>Si mie imi pare rau ca citesc aceste randuri:|.Am un vers care eu cred ca este foarte adevarat: Nu mai exista oameni,Si doar dialovii in pantece,,Numai bine!
ApreciazăApreciază
>@Robby, ahm.. cred ca ne nastem cu un potential bun. E frustrant sa vezi parinti care prea devreme, mult prea devreme, le anuleaza copiilor inocenta caracteristica varstei.
ApreciazăApreciază
>Detalii domnisoara, detalii, eu unul sunt curios.
ApreciazăApreciază
>@Altu, curios despre cum e sa cedezi nervos sau despre situatie ? De cedat nervos, cred ca ai patit si tu la un moment dat, probabil. Nu am dat detalii concrete in articol.. caci povestea e lunga, cu detalii minore si multe, dar care fac o imagine de ansamblu. Ar trebui sa reactualizez intamplari din parcursul unui an sau mai mult chiar. Simteam nevoia doar sa ma descarc oarecum. Are rost sa mentionez ca banul, ,,zeul la care se inchina toti" e in centrul atentiei aici? Si ca 13-14 ani mi se pare o varsta mult prea frageda pentru a urma acest ,,cult"? Si ca nu suport parintii care isi invata copiii sa fie parsivi, smecheri, materialisti, profitori (chiar cu persoane care i-au ajutat si le-au vrut binele – eu, in situatia data). Ideea e ca am fost oarba un an si ceva. Si in acea zi m-a lovit brusc nesimtirea si tupeul. Tupeul de a pretinde bani pe care nu ii meriti, pentru care nu ai miscat nici un deget si pentru care altii au muncit din greu.Stiu ca astepti sa spun ce s-a intamplat concret, dar e prea complicat. Si ca sa explic un lucru banal, ar trebui sa fac alte multe paranteze – unele mai personale, altele mai.. personale. 🙂
ApreciazăApreciază