Santier – Eliade, M.

Standard

Luli: citez
Luli: ,,aici nu exista niciun om care sa stie ce-am spus ieri. E o primejdioasa invitatie la contradictie”     – se referea la faptul ca oamenii nu il cunosc, poate vorbi tot ce-i taie capul, deci isi poate calca limitele personalitatii, se poate „pierde” cand nu avea decat 2 persoane fata de care era el insusi…  da’ e fain citatu
Luli: ma amuza
Luli: bine, nu sunt total de acord cu el in asta… Ma rog, cu atitudinea lui nu sunt total de acord. Foarte bine ca poti vorbi tot ce-ti taie capu’.  Asa  doar iti dai seama daca tu nu esti cumva un fals. ar trebui sa ramai tot „tu” , indiferent daca oamenii stiu care sunt principiile, opiniile si caracteristicile tale, sau nu 

Thewan..: perfect de’acord
Thewan..: si cu tine si cu el
Thewan..: prin ce zice el
Thewan..: eu inteleg
Thewan..: „sa iti faci de cap”

Thewan..: sa iti extinzi limitele
Thewan..: ceva de genu

Luli: asa ceva, la nivel intelectual sa iti faci de cap

Thewan..: ce nu ai face in mod normal

Luli: da, dar el vedea asta ca pe o primejdie
Luli: e un test mai mult
Luli: e necesar
Luli: sa vezi daca esti tot tu
Luli: daca afirmi aceleasi idei, opinii
Luli: in conditiile in care
Luli: ,,aici nu exista niciun om care sa stie ce-am spus ieri

Santier este un jurnal intim al autorului din perioada ,,indiana” (perioada studiilor din India). A fost o experienta interesanta. L-am cunoscut pe Eliade, dincolo de nuvelistica lui fantastica, dincolo de faimosul istoric al religiilor. Trebuie sa admit ca am fost o idee dezamagita deoarece perioada in care a locuit in casa profesorului Dasgupta, tatal Maitreyiei, a fost exclusa din acest roman indirect, cum il numeste chiar Eliade. Dar asa s-a pastrat misterul…

,,Il public deci fara niciun sentiment de jena. Nu ma recunosc aproape nicaieri in paginile sale (…) Publicam hartiile unui mort, despre oameni si fapte care acum nu mai sunt – adica sunt prea departe (…) Un om care a putut crea o singura data un personaj, nu va putea rata un om viu, pe care l-a cunoscut si iubit.

,,Am avut iarasi melancolia despartirii si nostalgia plecarilor. Peste cateva zile ii vor uita si ma vor uita. Toate trec. Iata care e imensa mea suferinta. De ce nu raman lucrurile, cel putin pana cand ne dezgustam noi de ele, pana ce suntem noi gata sa plecam?… ”     – ce idee oribila. de ce ai vrea asa ceva? Ai elimina orice sansa sa ramai cu amintiri placute..  E mai bine ca lucrurile sa ia sfarsit la un ,,punct” frumos, decat sa asisti la descompunerea, la moartea lor lenta… 

,,Timpul, timpul – ma obsedeaza pana la neurastenie. De ce nu pot gasi puncte stabile, absolute, eterne? Cand capat constiinta timpului care curge fara ca vreo putere sa-l poata opri – ma cutremur. Mi se pare ca innebunesc – ori trebuie sa fac urgent o fapta mare.” 

,,Credinta ca, in pofida tuturor demonilor si a voluptatilor, exista un pod drept pe care pot merge; oricand, din orice regiune infernala in care m-as gasi.”

,,Ascult cum ploua, si ma simt deodata altul, gandesc altfel, aproape imi schimb respiratia. Am impresia ca iau contact mai direct cu lumea, ca faptul acesta natural, colosal, al ploii ma lipeste de pamant, ma impinge in viata.”

,,…spaima pe care o am sa nu ma consume viata de toate zilele. Graba de a ma aduna, in fiecare seara, in fata caietului acesta si a-mi asigura nemurirea, trecerea mea in constiinta altora..”

,,Dupa fiecare greseala, dupa fiecare libertate – incep sa ma apar fata de mine in acest caiet (…) Cred ca eternele mele justificari, eternele mele scuze, se datoresc pe de-o parte lasitatii mele structurale, pe de alta parte conflictului permanent dintre iubirea pentru stiinta (adica pentru studii, cunoastere tehnica) si iubirea mea pentru aventura, pentru risc. Sunt un tanar caruia natura i-a dat totul pentru a-i pregati o ratare mai glorioasa.”

,,In hinduism, casatoria e un contract prin care participantii se integreaza in seria nevazuta a stramosilor.”

,,Helen ma ispiteste, amintindu-si de acea indrazneala din masina. Rezist pentru ca nu am altceva mai bun de facut.”  (asta e tragi’comic) 

,,Descopar o pasta inferioara, balcanica, nevirila in fiinta mea. Sunt facut din mai multe substante, din mai multe toxine. Iubesc vulgaritatea. Ce e de facut?”

,,Drumul drept, drumul luminos, mi-a fost inchis. Pe alt drum, de mijloc, nu pot merge.”

,,M. , o fata stranie, care m-a torturat si mi-a lamurit cele mai nefiresti bucurii.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s