Povestea fara sfarsit, Michael Ende

Standard

Cateva idei, notiuni care mi s-au parut interesante si mi-au trezit simpatia la vremea respectiva:

    ,,luminita ratacitoare” – care se numea Blubb,    piticutul Iuc-Iuc,   spiridusul Wuswusul, ,,omulet de cerneala”,  „care se nasc batrani si mor cand ajung sugari”   s.a

Si doua-trei citate:

    *,,Nu-i placeau cartile unde i se povesteau pe un ton morocanos si nemultumit intamplarile foarte obisnuite din viata foarte obisnuita a unor oameni foarte obisnuiti.”
    *,,Ce ciudat ca nu se poate sa-ti doresti de-a dreptul ceea ce vrei. De fapt, de unde vin dorintele din noi? Si ce-i aceea o dorinta?”

    *,,Atreiu nu lupta pentru sine, ci pentru prietenul sau, pe care voia sa il infranga ca sa-l salveze”.

   Imi amintesc ca am ramas impresionata de un aspect al acestei lumi minunate: faptul ca personajele din Fantezia, odata trecute in lumea oamenilor, devin ‘‘idei fixe” – minciuni.  Cum ar trebui interpretata asta…? Visele, imaginatia noastra de copil, fantezista, sperantele, toate posibilitatile, in confruntare cu lumea asta reala a noastra… se transforma in minciuni ?

Later edit: Cum am putut sa uit de „Dar aceasta e o alta poveste si o vom povesti altadata.” ? Fraza aceasta apare de cel putin 13 ori (da, am numarat..).  Simpatic la inceput, am impresia ca pe parcurs imi dadea o senzatie de frustrare.. dar asta e o alta poveste  😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s