Pescarul Amin

Standard

Intotdeauna am crezut ca pentru a pescui ai nevoie de multa rabdare si calm; povestirea aceasta mi-a confirmat acest lucru..

  ,,Aha… sa-si intoarca de trei ori peste cap sufletul?!… Asa se poate. Se auzea si se asculta vorbindu-si si raspunzandu-si singur. Sa cerce. Ce strica! Si se incorda… O data: si intra ca in fundul mortii. A doua oara: si iesi ca dintr-un inec. A treia oara: se opri intr-un luminis de adanc. Si iata, se facuse gand. De ce nu stiuse asta mai inainte? Trebuise sa vie ananghia sa-l invete?”

  ,,Pescarii au cerul lor in fundul apelor: cer mult mai adanc, ametitor de misterios…”

  ,,Acum intelegea deplin: viata nu este nici ziua de azi, nici maine, nici anul intreg. Vietii adevarate ii este de ajuns clipa, clipa plina in care pumnul destinului tescuieste timpul intr-o lacrima, ca de spirit […] Clipele astea nu sunt timp, n-au sa moara niciodata…”

  Monologul pescarului are un farmec aparte, ceva rascolitor dar linistitor in acelasi timp. Finalul, defapt chiar a doua parte a povestirii, este profund, asemeni acelor ape ametitoare care cuprind povestirile voiculesciene.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s