Micul egoist

Azi a nins! Am reuşit, pentru o oarecare perioadă de timp, să mă mobilizez, să îmi (re)găsesc motivaţia… Ascult Lush Fm, gândurile mi se limpezesc, se calmează treptat, se distanţează de factorii perturbatori din jur. Aş vrea, uneori, să blochez selectiv stimuli din mediu. Aş vrea acum să aud doar muzica şi să îmi ascult gândurile, atât. O voce interesantă repetă un vers, într-un mod hipnotizant, melodios, straniu… ,,my heart and mind…”. Da. Să revin. Realitate. Se apropie sesiunea şi ştiu că o folosesc ca pretext pentru starea de agitaţie în care mă aflu. Mi-aş zice să mă ocup de adevărata problemă, care e de natură internă, însă nu ştiu dacă e momentul să îmi disec stările de spirit. Pe de altă parte, niciodată nu e. Aşa că, aş putea… Irelevant. Biozincul mă calmează, ar trebui să mai iau.

Am citit mult în ultima săptămână şi voi mai citi, pentru examene şi pentru mine. Cum am ajuns să pun mâna, în sfârşit, pe disciplina şi cărţile care mă interesau în mod special anul acesta, şi cum nu prea voi avea timp să stau să gândesc profund ce scriu aici pe blog, voi bombarda online-ul cu informaţii interesante/utile – cred eu, din domeniul psihologiei dezvoltării umane. Eu am aflat lucruri interesante şi importante şi, poate, nu ar strica să le impart cu alţii. E o formă egoistă de altruism. Sper să fie de folos. Poate vor părea informaţii destinate, iniţial, doar părinţilor sau viitorilor părinţi – însă eu le consider importante pentru oricine vrea să îşi cunoască semenii mai bine, începând chiar cu cei care nu s-au născut încă.

Şi încep şirul articolelor din sesiune într-o manieră mai puţin roz-optimistă vizavi de influenţele pe care mica fiinţă nou-formată, încă aflată în pântecele mamei, le are asupra acesteia:
,,Fătul este un egoist şi nicidecum un mic dependent tandru şi fără ajutor cum ar crede cu drag mama. De cum se implantează în peretele uterin începe să se asigure că nevoile lui sunt servite, indiferent de inconvenienţele pe care le-ar putea cauza. El realizează acest lucru alterând aproape total fiziologia mamei, de obicei jucându-se cu mecanismele de control.” (Hytten, 1976)

E o viziune nu departe de adevăr, dar poate mult prea sumbră. Mi s-a întipărit în minte (mi-a amintit chiar de un articol de-al lui Dex, scris cu ceva timp în urmă, într-o tentă semi-umoristică). Personal, latura egoistă a fiinţei umane, cea inconştientă, evolutivă, nu cea decisă, în stadiile mai ,,avansate” ale dezvoltării noastre, nu mă deranjează, o accept, ea există, e acolo, cu bune şi cu rele. La urma urmei nu doar că ne ţine în viaţă, dar a contribuit cândva tocmai la dezvoltarea noastră, de la o mică celulă la un organism funcţional, care gândeşte, simte, acţionează…

**drawing by WizzardPL