RSS

Poveştile copilăriei mele

19 Aug

(Recent, am instaurat o nouă categorie pentru linkuri. Din lipsă de inspiraţie, le-am numit ,,utile”, dar sunt mai mult decât atât. Am descoperit ieri o serie de site-uri foarte interesante, le voi adăuga pe parcurs şi voi scrie şi câteva idei despre ele. Unul dintre linkurile Utile, sunt Poveştile)

Eroii fictivi ai copilăriei i-am adus deja în prim plan aici, pe Mnemosyne, şi credeam că am acoperit subiectul, ei fiind cei care şi-au pus cel mai tare amprenta asupra mea, asupra jocurilor mele de copil, asupra aspiraţiilor mele de atunci.
Dar cum am putut uita de poveşti ?? Nu desene, nu filme. Ci poveşti. Poveşti spuse la gura sobei, poveşti spuse înainte de a merge la culcare, poveşti pe care le ascultam în toiul iernii, cuibărită sub plapumă, sau vara, la bunici, când trebuia să dorm de-amiaz’. Poveşti pe care mi le-au spus cei mari, pe care le ascultam la nesfârşit pe casete audio sau pe care, mai apoi, le-am citit pe nerăsuflate.
Mi le-am reamintit când, în urmă cu câteva zile, am accesat site-ul de care aminteam. Le-am găsit pe toate acolo, acele poveşti speciale pentru mine, şi multe altele înafara lor. Şi fac un top 10 (+1), las şi linkuri pentru nostalgicii care îşi vor poveştile înapoi… Eu una am fost tare încântată să răsfoiesc paginile poveştilor de acolo… fie ele şi virtuale.

10. Crăiasa Zăpezii, H.C. Andersen
Era povestea iernii, o crăiasă de gheaţă, o frumuseţe rece pe care nu o puteam percepe ca fiind un personaj negativ. Peripeţii, frig, jocul fulgilor de nea. Nu îmi amintesc călătoria fetei, pas cu pas, însă.

9. Răţuşca cea urâtă, H.C Andersen
Stiu că mă încerca un fel de compasiune când venea vorba de răţuşcă, mai ştiu şi uimirea şi bucuria pe care le simţeam (de fiecare dată) când povestea îţi dezvăluia frumuseţea lebedei. Nu înţelegeam de ce restul bobocilor, personajelor o respingeau pe răţuşcă doar din cauza aspectului fizic, exterior. E o dovadă că poveştile nu sunt tocmai rupte de realitate, nu toate. Modul în care oamenii, societatea respinge automat tot ce e diferit e unul dintre primele lucruri de care te loveşti, copil fiind, odată ieşit de sub aripa ocrotitoare a părinţilor.

8. Cenuşăreasa, Fraţii Grimm
Cred că nu e copil să nu ştie povestea Cenuşăresei. Mie mi-a fost spusă în diverse variante. Deşi varianta Disney este mai ,,glamour”, pare mai…magică, ca şi copil m-a sensibilizat varianta cu alunaşul aflat pe mormântul mamei ei…

7. Povestea Porcului, Ion Creangă – hahah :))
Cred că aveam un fix într-o perioadă cu povestea asta. Fiind mai mereu la bunici, deci ,,porcul” nu era deloc un animal exotic, ci unul banal, obişnuit, mi se părea tare interesantă povestea porcului fermecat. Nu mai ţin minte detalii, ştiu că a construit un pod imens peste noapte, de la el la castelul împăratului, a primit jumătate de împărăţie şi pe fiica împăratului, evident. Şi era un prinţ el, evident… şi…
Dacă stau bine şi mă gândesc, povestea încurajează indirect un soi de comportament dăunător multor femei, căci oferă speranţe false (=în realitate, nu prea se întâmplă). Mă refer la speranţa multor femei că sub pielea şi obrazul gros de porc al vreunui bărbat se ascunde vreun prinţ de vis.

6. Prâslea cel voinic şi merele de aur, Petre Ispirescu
Nu cred că îmi plăcea în mod special, dar e una dintre poveştile pe care am auzit-o de multe ori, mă tot întrebam cum aş putea eu mânca mere de aur (bijuteriile nu sunt comestibile, nu de alta), mă necăjeam teribil când fraţii lui Prâslea îl lăsau de izbelişte… – un alt aspect des întâlnit şi în viaţa de zi cu zi.

5. Sarea în bucate, Petre Ispirescu
Alte lucruri de neînţeles: de ce fata era alungată de acasă, de către propriul ei tată, doar pentru că nu a ales cuvintele pe care el se aştepta să le audă ?! Trecând peste, îmi plăcea povestea, mă bucuram căci fata mi se părea inteligentă oarecum, iar momentul final, ospăţul, când îi dă tatălui să mănânce zahăr în loc de sare, era un deliciu :D

4. Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, Fraţii Grimm
Of, am iubit din tot sufletul povestea piticuţilor şi a fetei rătăcite în pădure, urmărită de o mamă vitregă rea şi înfricoşătoare. Era una din cele două casete audio cu poveşti pe care le aveam la vremea respectivă. Să îi audă pe pitici cântând ,,Ai-ho, Ai-ho…” e o reală sursă de entuziasm pentru un copil. Vocea suavă a fetei cu păr negru ca abanosul, sunetele pădurii, glasul naratorului, toate m-au captivat. Şi ascultam din nou şi din nou…

 

3. Făt-Frumos din Lacrimă, M. Eminescu
Nu am citit niciodată povestea, şi nici nu am avut intenţia, căci nu aş vrea să distrug farmecul. Făt-Frumos din Lacrimă era cealaltă casetă audio. Ce voce plăcută şi liniştitoare avea naratorul, ce voce dulce avea Ileana Cosânzeana, ce real părea şi Făt-Frumos. Dincolo de lupta cu muma-pădurii, dincolo de calul cu cele şapte inimi pe care îl dobândeşte pentru a o răpi pe fata Genarului, eu eram fermecată de pasajele narative, cuvinte dulci, frumoase, de vis.

 

2. Înşir-te mărgăritari, Petre Ispirescu
Cartea lui Ispirescu, cu basme şi poveşti culese, a fost, cred, prima mea carte, imediat după ce am învăţat să citesc (sau în timp ce învăţam). Am citit-o cap-coadă de nenumărate ori, aveam poveştile mele preferate şi unele pe care mai mereu le săream, de la un moment dat. Înşir-te mărgăritari e acea poveste pe care am citit-o probabil şi de o sută de ori. Îmi plăcea foarte mult, ştiu sigur, sunt convinsă. Cu toate astea, acum nu am nici o idee despre ce e vorba în poveste. Nici una. Şi totuşi, doar titlul îmi creează o stare plăcută, de nostalgie, de bucurie şi are puterea de a mă reîntoarce într-o lume fără griji, minunată. Mâine o voi reciti, cartea e încă în bibliotecă..

1. Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangă
Mama se face vinovată de asta, mi-a spus-o de nenumărate ori. O rugam adesea să îmi povestească doar anumite fragmente din ea, anumite scene (cum Harap-Alb se întâlnea cu Spânul, cum şi-a întâlnit prietenii, de ce aceştia se numeau cum se numeau, anumite probe la care au fost supuşi împreună etc). Imi plăcea mult, probabil numele haioase ale celor cinci contribuiau şi ele la asta… Abia peste ani am citit-o. Mi s-a părut savuroasă, ca limbaj şi întâmplări, deşi acum o vedeam cu alţi ochi. Harap-Alb îmi aminteşte de cum stăteam lângă mama, de cum mă jucam cu părul ei în timp ce îmi povestea din nou şi din nou.

   sursa foto 

Cam atât. Ziceam +1 căci a mai fost o poveste ce mi-a rămas întipărită în minte. Eu trebuia să dorm de-amiaz’, ca orice copil mic şi energic, însă de la o vreme aveam pretenţia să mi se spună poveşti, ca să adorm. Bunica nu avea mereu timp (când avea, o puneam să îmi spună Povestea Sarpelui şi Povestea Fetei Harnice, doar ea le ştia şi le spunea tare frumos), aşa că uneori sarcina era transferată unchiului meu, Flo. Nu ştiu ce alte poveşti mi-a mai spus, doar una am reţinut-o, căci iniţial mi-a scos peri albi cu ea, dar treptat a început să îmi placă intonaţia vocii lui, , în timp ce spunea:
,,A fost odată un om. Şi omul avea un cal alb. Dar calul a murit, şi pe cruce scria: A fost odată un om. Şi omul avea un cal alb. Dar calul a murit, şi pe cruce scria: A fost odată un om. Şi omul avea un cal alb. Dar calul a murit, şi pe cruce scria: A fost odată un om. Şi omul avea un cal alb. Dar calul a murit, şi pe cruce scria:….”
Până adormeam.

 
17 comentarii

Publicat de pe 19 august 2011 în Trairi inramate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

17 responses to “Poveştile copilăriei mele

  1. vacitim

    19 august 2011 at 10:40

    hey :) Asta a fost un articol care mi-a adus zambetul pe buze…ce amintiri! Nu stiu daca as putea face un clasament asa cum ai facut tu, cert este insa ca am citit povesti fara numar…mai ales cele din colectia povesti nemuritoare, daca le mai tii minte :d Stiu ca aveam o carte mare, cateva sute de pagini, cu imagini, plina ochi cu povestile fratilor Grimm…am citit-o de mai multe ori, am trait-o…si da, am adormit de zeci de ori cu gandul catre ele.

    Cred ca as mai adauga la lista ta un Danila prepeleac, Greuceanu, Tinere fara batranete si viata fara de moarte care este sublima, Capra cu trei iezi (prima mea carte colorata de povesti :D)..etc.

    Multam pentru articol, a fost o incursiune placuta in amintirile copilariei.

     
    • colorbliss

      20 august 2011 at 10:00

      Neata :) Ma bucur ca te-a binedispus! Da, imi amintesc de povestile nemuritoare, aveam si eu vreo doua volume si le citeam… insa titluri nu imi amintesc… Povestile fratilor Grimm sunt si ele nemuritoare si au menirea de a te captiva intr-o lume fascinanta!
      Tinerete fara batranete si viata fara de moarte este o poveste sublima, intr-adevar… Desi tin minte ca ma intrista sfarsitul..
      Hehe, Capra cu trei iezi nu imi placea :))

       
  2. Nice

    19 august 2011 at 11:40

    Da, stiu si eu site-ul…
    Am indragit mult povestile copilariei, enorm as putea spune, nu ma mai saturam sa le citesc. Insa nu de putine ori m-am intrebat daca nu cumva au avut o influenta negativa asupra mea. Cu cateva exceptii, binele triumfa asupra raului, balaurul cu 7 capete era invins,fata ramanea cu baiatul pana la adanci batraneti, iar in mintea mea s-a creat ideea ca asa e si in viata reala. Nici ca ma puteam inseala mai tare…
    Uneori chiar regret ca am fost intoxicata de acest mesaj.

     
    • colorbliss

      20 august 2011 at 10:11

      Sa stii, Nice, ca si eu m-am intrebat adesea daca povestile (in care mereu binele triumfa asupra raului) nu cumva ne altereaza definitiv perceptia asupra realitatii, iar apoi ne este mult mai greu cand ne ,,lovim” de realitate. Insa mi-am dat seama ca cei mici au nevoie de asta, au nevoie sa creada in bine, in frumos, in acte de eroism, caci mintea lor e fragila, copiii sunt vulnerabili, iar daca ar fi ,,loviti” de mici cu un adevar crud al realitatii, probabil am fi niste fiinte extrem de deprimate, mereu, toti. Pe langa asta, e o forma indirecta de educatie. Sa faci bine, caci binele invinge. Daca in povestile copiilor ar invinge raul, concluzia imediata pe care o vor trage micutii e ca ar trebui sa faca rau pentru a castiga (orice, indiferent ce). Iar rau, oricum facem pe masura ce crestem, nu e nevoie sa ni se alimenteze de mici astfel de ,,inclinatii”. Ce e ingrijorator, e ca adultii nu se mai preocupa apoi sa le faca celor mici o trecere armonioasa din lumea povestilor inspre realitate si aspectele ei mai neplacute. Suntem bombardati cu basme, iar apoi lasati sa descoperim singuri si brusc ca lucrurile nu stau chiar asa…

      Pe mine sincer ma preocupa si modul in care unele povesti ar fi recomandate celor mici. Unele chiar nu mi se par potrivite. Unele te invata razbunarea, altele discriminarea, unele influenteaza anumite atitudini sociale (vezi lait motivul mamei vitrege si rea)

       
  3. Marycix

    19 august 2011 at 13:23

    Sunt foarte frumoase povestile. Eu mi le reamintesc pentru ca baietelul meu este la varsta povestilor. Pot sa spun ca ii place cititul! Sa vedem pana cand! Oricum conteaza mult deprinderile formate in anii din scoala primara.

     
    • colorbliss

      20 august 2011 at 10:23

      Buna Marycix si bine ai venit pe-aici :)
      Cred ca e minunat sa retraiesti si sa iti amintesti acele povesti care ti-au bucurat si tie copilaria sau, poate, sa descoperi altele. Eu sunt chiar curioasa, in lumea copiilor de acum, circula (si) alte povesti decat cele cunoscute de mine ? Unele povesti imi par eterne, dar poate exista diferente de la generatie la generatie… (cu desenele animate sunt la curent cat de cat :P )
      E un inceput bun daca ii place cititul ! Si da, conteaza acesti primi ani de scoala, caci isi contureaza o atitudine vizavi de lectura. Sarcina mai grea, poate, e sa ii alimentezi interesul cu carti/povesti pe placul lui. Cred ca fiecare copil are particularitatile lui. De exemplu, am un verisor caruia nu ii place sa citeasca literatura, dar sta fascinat si citeste si cu orele cate un atlas zoologic, sau despre corpul uman, sau despre evenimente istorice.

       
  4. Dragos FRD

    22 august 2011 at 8:46

    M-ai aruncat in butoiul cu melancolie…..mie mi-au placut cel mai mult “Mica sirena” si “Fetita cu chibrituri”…si mai era una, povestea unui brad….povestile de pe Valea Cernei….

    Si eu voiam sa scriu (intr-un alt context) despre Harap-Alb, dar uite, mi-ai dat posibilitatea sa scriu in avans. In principiu n-am nimic cu povestile….sunt foarte interesante….si eu, acum câteva luni, când impachetam niste carti, am dat de niste carti cu povesti si m-a apucat seara citindu-le….dar…Harap-Alb? Ce face de fapt omul ala? In primul rând se inhaiteaza cu omul spân, desi ta-su i-a zis clar sa nu faca asa ceva. Apoi se duce sa ‘salveze’ printesa…ca ce chestie? Nu-mi amintesc sa-i fi cerut cineva….adica fata statea bine mersi in palatul de clestar, tratata ca o imaparateasa, nu ca o printesa….vine zmeul de la munca si-si arunca mai intâi buzduganul ca sa nu o gaseasca in vreo pozitie penibila….iar Harap-Alb patrunde prin efractie si se bizuie pe tot felul de ajutoare si smecherii ale altora….iar zmeul e singur….si ia printesa si o duce la el acasa ca sa ce? Sa-i scoata ochii la betie ca, daca n-ar fi fost el, ar fi zacut (ea, printesa adica, Ileana Cosânzeana) si acum in palatul de clestar, sedusa si abandonata? La urma urmei….ce e de invatat din povestea asta? Si, ca tot a venit vorba…ce e de invatat din “Miorita” de se preda in draci la scoala?

    Si mai e o chestiune….in general sunt 3, 7 sau 9 indivizi / individe….bun, sa zicem ca sunt numere mistice …. dar ca ce chestie aia mici sunt mereu aia buni, iar aia mari sunt aia angoasati, prosti si aroganti? Ce vor de fapt povestile sa ne invete? Din ce studii am citit eu, in general fratii mai mari, fiind primii (deci primii care au luat impact cu dragostea parinteasca), sunt mai conservatori, mai ascultatori. E adevarat ca fratii mai mici sunt mai liberali, mai imaginativi, mai cu spirit de initiativa…..fiind lasati in principiu mai in plata Domnului….dar de ce a asculta de autoritatea parinteasca e prezentata ca un pacat, ca un lucru rau? Sigur, nu prea e in regula sa asculti orbeste de nicio autoritate….dar asa putem spune ca una e liberalismul si alta libertinismul…..

     
    • colorbliss

      22 august 2011 at 23:50

      Of, eu tin minte ca aproape am plans din cauza Fetite cu chibrituri. Stiu ca m-au sensibilizat, insa cele doua doua nu faceau parte dintre povestile pe care imi doream sa le reascult… Sunt triste, dar de o tristete frumoasa.

      Sper totusi sa scrii mai detaliat, in contextul dorit de tine, ceea ce vroiai sa scrii :P Mie Harap-Alb mi-a placut tocmai prin faptul ca eroul principal nu era intruchiparea perfectiunii, era chiar un necioplit initial, naiv, se lasa pacalit de aparente. Orice alt ,,fat-frumos” din povesti mi se parea ireal, fetii frumosi se nasc deja atoatestiutori, buni la suflet de numa-numa, viteji, curajosi, intelepti. Harap-Alb asta e mai aproape de realitate, a pornit ,,de jos” dpdv moral, cum s-ar spune. Si a invatat, asa cum si noi invatam din greseli. De parca noi ascultam cand parintii ne spun sa nu facem cutare lucru…
      No bun, de la span incolo… cred ca ai confundat povestea cu Praslea cel Voinic si merele lui de aur… Harap-Alb nu merge sa salveze nici o printesa, din cate imi amintesc. Si nici vreun zmeu nu imi amintesc. El era naivul ce mergea spre imparatia unchiului sau cu un cal intelept care il invata una alta, Spanul il fraiereste si ii ia locul si apoi il trimite in tot felu’ de ,,aventuri” si munci, gen Gradina Ursului, Cerbul ala… sa ii ia piatra din frunte, apoi sa o peteasca pe fata imparatului Ros – iar pentru asta mai e supus unor probe, pe care le trece cu ajutorul alora… Gerila, Flamanzila etc). Deci ,,isi castiga” fata, vorba vine :))

      Tin sa cred ca faza cu salvarea printesei din palatul de clestar e din Praslea cel Voinic si… tocmai pentru ca mi-a starnit aceeasi curiozitate legata de printesa respectiva, care din moment ce era tinuta intr-un palat si avea tot ce isi putea dori, inseamna ca nu era tratata chiar rau, dar asta micu’ Praslea presupune din start ca ea trebuie salvata. Bine, aflam apoi ca asa isi dorea si ea bla bla.

      Da, motivul mezinului mi se pare si mie stupid, la fel ca cel al mamei vitrege rele sau al printeselor neajutorate, al dragostei la prima vedere (ce se mai indragosteau fat-frumosii de Ilenele Cosanzene, asa instantaneu), al presupunerii ca zmeii erau automat toti rai (generalizare bazata pe aparente), al promovarii casatoriilor aranjate (cum isi dau toti craii jumate de imparatie si fata, ca la targ). Din pacate, foarte putine povesti raman in picioare daca le analizezi in profunzime conform normelor morale.
      Miorita… nici nu stiu daca i-am acordat vreodata suficienta atentie. Sa iti accepti destinul, oricare ar fi el (chiar daca ti-e slefuit de vecinul tau invidios), fara sa ripostezi. Pasivitatea, Dragos. Si ne miram ca suntem un neam de molai.

       
      • Dragos FRD

        23 august 2011 at 9:02

        Pai da Iulia, dar stii care e problema? Harap-Alb e prezentat ca baiat bun, desi face aproape numai tâmpenii…nu e vorba ca nu e perfect…e mai degraba un personaj negativ. Toate initiativele lui sunt aiurea, in probele pe care le are de trecut se bazeaza pe defectele prietenilor lui pe care-i exploateaza in vederea obtinerii de foloase necuvenite….e ca si cum ai pune un schilod la gura metroului sa cerseasca….

        Da, e posibil sa le fi incurcat….dar cam toate povestile urmeaza o anume idee. Prâslea / Harap Alb e un natâng smecher, baiat de bani gata, care apeleaza la tot felul de trucuri si lovituri sub centura, piepteni din care cresc paduri, oglinzi din care cresc lacuri….inconjurat de o camarila de adulatori defecti…. Iar Zmeul….vezi, aici e o maaaaare problema. De ce zic asta? In 1990 l-am vazut si eu pe Corneliu Coposu, seful PNTCD. Facuse numa’ 17 ani de puscarie (fara sa fi fost judecat vreodata; din cei 17 ani, 9 si-i petrecuse la izolare completa, intr-o camera zidita) pentru groaznica vina ca fusese secretarul lui Iuliu Maniu. Sigur, spre deosebire de moacele bine hranite ale lui Iliescu si Roman, tovarasi de nadejde, care n-au stiut niciodata in viata lor ce inseamna lipsurile, rânjind toata ziua buna ziua prin fabrici si uzine, Coposu, izolat, scofâlcit si cu ochii infundati, parea Zmeul. Când am observat reactiile natiunii, abia atunci am avut revelatia dezastrului pe care l-au putut face povestile copilariei in sufletele românilor. Coposu, zmeul adica, era cel care venise din strainatate (asa se spunea in ziare si la televizor; el, saracul, nu fusese plecat nicaieri, decât in puscarie) sa fure tara, pe când binomul Iliescu-Roman reprezenta salvarea adusa de tot felul de feti-frumosi din povesti. Totusi, in apararea onoarei românilor, tin sa precizez ca, la moartea lui, l-a plâns aproape o tara intreaga. Initial, vizitele la catafalc au fost programate câteva ore pe zi. Nici macar fostii colegi de partid ai lui Coposu n-au realizat cu ce val de simpatie au de-a face. Lumea s-a scurs pe lânga siciru 3 zile si 3 nopti neintrerupt, iar la adunarea din ziua inmormântarii au participat sute de mii de oameni. Va mai trece multa apa pe Dunare pâna când va mai fi condus un politician român pe ultimul drum de un asemenea puhoi de oameni.

        Da, asa e, asta ne invata Miorita, sa ne acceptam destinul. Ai dreptate, ne mai si miram. Ne-am nascut obositi si traim intr-o mirare pasiva continua.

        Scuze pentru partiala abatere de la subiect….dar pentru asta sunt facute blogurile, nu? Sa mai discutam :-)

         
      • crafty

        2 martie 2012 at 11:19

        tot mai des intalnesc postari ale celor care au tendinta de a lua partea zmeilor, balaurilor, capcaunilor. li se pare nedrept ca sunt considerati de la bun inceput rai, dusmanosi si degraba varsatori de sange :) realitatea este ca sunt studii care arata legatura intre fizionomie si trasaturile sufletesti. Ioan Baptista Porta a fost primul care a conferit fizionomiei, in general, si fiziognomiei, in special, un caracter stiintific prin lucrarea “Du’humana Psysiognomia”, scrisa in 1593, in care afirma ca temperamentul determina fizionomia. Dar el nu a fost primul care a sustinut aceasta corelatie. Marele filozof al antichitatii, Platon, a studiat si el temperamentul omului pornind de la asemanarile dintre om si animal. La intrarea in cladirea academiei pe care o fondase Platon, era scris: “Sa nu intre aici nici un om cu forma urata sau dizarmonioasa”. Aceasta inscriptie arata ca Platon cunostea foarte bine faptul ca uratenia din afara exprima uratenia sufletului. Si Aristotel recunostea aceasta legatura dintre figura umana si caracteristicile unor animale. El sustinea ca chipul prostilor seamana cu cel al magarului, iar chipul celor falsi cu cel al pisicii.
        desigur, cum nu toti suntem Platon sau Aristotel, e periculos sa pui etichetari nepotrivite, dar jur ca voi sari in apararea capcaunilor cand unul dintre ei imi va demonstra contrariul . pana atunci, il voi lasa pe piciul meu sa lupte cu balaurii imaginari in chip de fat frumos care isi salveaza cosanzeana de la o viata plina de plictis :)

         
  5. colorbliss

    23 august 2011 at 21:42

    Ei vezi, eu, micuta fiind, din prietenia lui Harap-Alb cu cei 5 reprezentati ai nevoilor/simturilor umane, am vazut partea frumoasa: aceea ca el a trecut dincolo de aparente si nu a tinut cont ca ei erau urati, schilozi, infricosatori, ciudati. Da, nu e un personaj pozitiv, la fel cum nici Spanul nu e unul negativ, nu prin excelenta. E un basm cult, deci are anumite particularitati, hihi :P Mie mi-a placut asta, faptul ca nu erau batuti in cuie, si desi prezentat ca personaj pozitiv, pe alocuri mai sunt introduse unele replici (ale calului, de exemplu) care ii pun in evidenta natangia.
    Dincolo de particularitatile fiecarui basm in parte, ele urmeaza intr-adevar o reteta anume, o cale care nu e tocmai o oglinda a realitatii, nu intotdeauna, de fapt de multe ori e exact invers.

    Nu stiam despre Coposu, sunt destul de paralela cu lucrurile astea, insa cred ca e un bun exemplu. Din pacate, oamenii pun eticheta ,,Zmeului” in functie de aparente (fizice), caci am fost invatati sa asociem binele cu frumosul si raul cu uratul. Ce nu tinem cont este uratul interior este mult mai ingrozitor decat cel exterior, de suprafata.
    Hihi, in Shrek era ridiculizat Fat-Frumos parca…?

    Nu ai de ce sa iti ceri scuze, nu mi s-a parut o abatere de la subiect, sunt gandurile care ti s-au ivit pornind de la subiect. Si daca e abatere de la subiect, nu conteaza, caci, asa cum spuneai, de-asta sunt facute blogurile, printre altele :D

     
  6. mary

    24 august 2011 at 18:48

    mi-am adus aminte și eu de poveștile copilăriei, tre să recunosc că de mic copil am fost atrasă de cărți, pasiune ce nu m-a părăsit nici în prezent :) ;)
    îmi amintesc că tareee mult îmi plăceau poveștile lui Ispirescu, am si acum 2 cărți cu povești, p.u copii mei, sper că le voi putea cultiva dragostea față de lectură :D

     
    • colorbliss

      25 august 2011 at 16:04

      Ne asemanam aici, nici pe mine nu m-a parasit pasiunea pentru carti si le-am indragit din primul moment in care am primit una in dar.
      Am unele emotii cand vine vorba de viitorii mei copii si lectura. Sper si eu sa pot sa le-o cultiv, desi mie nu mi-a cultivat-o cineva in mod special, ai mei nu citeau, bunicii nici atat (bunicul, mai ales cand aveam 13-14 ani, chiar ma ,,certa” uneori ca ,,ce tot pierd timpul” citind). Nu stiu sincer cum voi aborda aspectul :P

       
  7. Irs

    25 august 2011 at 13:34

    In sfarsit cineva care ii mai da peste nas lui Harap Alb ! Tocmai mi-ai dat o idee de articol!
    Frumos articol si ma bucur mult ca mai sunt oameni care inca mai sunt asa cum au fost.

     
    • colorbliss

      25 august 2011 at 16:05

      Hahah, ce de antipatii a starnit Harap-Alb al nostru! :)) Astept articolul atunci :D

       

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 68 other followers

%d bloggers like this: